Săptămâna trecută, a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ cu privire la obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Potrivit informațiilor Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați, o serie de operatori economici sunt exceptați de la obligativitatea utilizării caselor de marcat electronice fiscale. Este vorba despre încasarea contravalorii energiei electrice și termice, a gazelor naturale, a apei și canalizării, a serviciilor de telefonie, internet, poștă, curier și salubritate.
De asemenea, o serie de excepții se aplică și în cazul vânzării obiectelor de cult și a serviciilor religioase prestate de instituțiile de cult.
Astfel, nu mai este obligatorie emiterea de chitanțe în situațiile în care pentru încasarea cu numerar a contravalorii bunurilor livrate cu amănuntul și a serviciilor efectuate către populație nu sunt utilizate case de marcat electronice fiscale.