Insolvenţa paşte trei mari domenii de activitate în acest an

În acest an, societăţile financiare se vor confrunta din nou cu anumite dificultăţi financiare. Cei mai afectaţi se pare că vor fi agenţii economici ce activează în domeniul serviciilor medicale private, sectorul morăritului şi al panificaţiei şi segmentul bricolaj.

Astfel, firmele din aceste trei domenii ar putea genera cele mai multe insolvenţe în 2013, potrivit unui studiu al Casei de Insolvenţă Transilvania. Au fost luate în calcul aspectele financiare ale fiecărui sector de activitate, modalitatea de finanţare, legi­slaţia specifică, aspecte legate de consum şi consumatori şi tendinţele în economie şi, pe baza lor, au fost identificate domeniile care ar putea fi supuse riscului.

În ceea ce priveşte serviciile medicale private, modul în care s-a finanţat investiţia, precum şi motivele ce au dus la imposibilitatea de a respecta planul iniţial au dus la un grad de îndatorare care în prezent este neconfortabil pentru clinicile medicale private. Capacitatea celor mai multe clinici deschise a fost însă supradimensionată, tarifele pentru servicii medicale în 2013 se situează sub nivelul aşteptă­rilor din momentul în care s-a demarat investiţia, aşa că business-planul iniţial a devenit nesustenabil. Colaborările cu medicii au fost încheiate în sistem part-time, mizându-se pe o migrare a pacienţilor dinspre spitalele de stat către clinicile privat.

Morăritul şi panificaţia vor întâmpina dificultăţi şi în 2013, cele mai mari probleme par a-şi avea originea în evaziunea fiscală. În acest sens, cantitatea de pâine neînregistrată anual în ţara noastră ar depăşi 1,5 mili­oane de tone, ceea ce înseamnă mai mult de 70 la sută din producţia totală de pâine. Practicarea evaziunii fiscale de către jucătorii mici elimină comercianţii mari, care sunt constrânşi să evidenţieze în mod corect toate operaţiunile. În cazul pâinii şi al produselor de panificaţie, po­pu­laţia se orientează spre preţul mic, în detrimentul calităţii, fapt ce reprezintă un motiv în plus pentru dificultăţile curente ale jucătorilor din domeniu.

În ceea ce priveşte sectorul de bricolaj, acesta a supra­vieţuit crizei mult mai bine decât sectoarele conexe, şi anume construcţiile şi imobiliarele. Cu toate acestea, depozitele de bricolaj au continuat extinderea pe o piaţă ce s-a comprimat continuu. Dificultăţile financiare au fost generate pe de o parte de pierderile din activitatea curentă şi pe de alta de investiţiile pentru deschiderea unor noi depozite.

Anul trecut, în judeţul Buzău au fost emise 2.782 de acte de procedură de către instanţele judecătoreşti, cele mai multe dintre acestea, şi anume 264, fiind înregistrate în luna decembrie, 3.130 de acte de procedură emise de practicienii în insolvenţă, dintre care cele mai multe, 333, în luna martie, potrivit buletinului procedurilor de insolvenţă.