Fotbaliștii divizionarei secunde Gloria Buzău au suferit cea mai usturătoare înfrângere din actuala stagiune în deplasarea efectuată la
Constanța. Gazdele de la Farul nu au dat nicio șansă jucătorilor antrenați de Ion Viorel și le-au administrat buzoienilor un 4 la 0 sec, care nu mai lasă loc de comentarii. „Glorioșii” au ocazia să își ia revanșa în fața propriilor suporteri, săptămâna viitoare, când în Crâng este așteptată nou promovata FCM Dorohoi.
Jucătorii formației din Crâng nu au avut nici o șansă pe terenul formației Farul Constanța. Fotbaliștii constănțeni au început foarte bine jocul disputat sâmbătă, în cadrul etapei a V-a din prima serie a ligii secunde. Elevii lui Marian Pană au deschis scorul încă din minutul 9 prin Enciu. A urmat un autogol a lui Răducă, care a majorat avantajul gazdelor, pentru ca în repriza secundă Enciu să reușească „dubla” în minutul 63. „Marinarii” nu s-au mulțumit cu scorul de neprezentare și au mai înscris o dată, în minutul 76, prin Ivănică. Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău a fost vizibil afectat de înfrângerea suferită de elevii săi.
Buzoienii vor evolua etapa viitoare pe teren propriu. Gloria va primi vizita nou promovatei FCM Dorohoi, joc în care oficialii formației din Crâng speră să își facă debutul și atacantul Clement Pălimaru.