• Medie de fix 6 goluri pe meci în etapa a 12-a
Pe măsură ce se apropie de finalul primei părţi a campionatului, Liga a 4-a propune şi un alt pol de interes, în afara luptei pentru primele poziţii. Cea de 12-a etapă, disputată week-end-ul trecut, a scos în evidenţă pofta de gol a celor mai multe dintre echipe, doar una singură, din totalul de 16, AS Balta Albă, nereuşind să perforeze poarta adversă. Este adevărat, era şi mai greu să o facă în condiţiile unui meci pe terenul liderului, Team Săgeata, care s-a impus la scor, 6-0, securizându-şi astfel şi mai mult prima poziţie.
Victorie la scor şi pentru principala urmăritoare, Voinţa Lanurile, 5-1, pe teren propriu împotriva Locomotivei. Avântul Zărneşti a revenit pe podium după victoria cu 4-1 de la Gherăseni, profitând şi de înfrângerea Înfrăţirii Zoiţa la Pătârlagele. Scorul etapei, 7-1, l-a reuşit Phoenix Poşta Câlnău, în disputa cu râmnicenii de la Liceul „Ştefan cel Mare” şi tot 8 goluri s-au marcat şi în meciul de la Berca, dintre Petrolul şi şoimii Siriu (5-3). Recolta Blăjani şi-a continuat ascensiunea vizibilă de câteva etape şi, cu o nouă victorie, 4-1, în faţa unei alte nou promovate, AS Săhăteni Vintileanca, a urcat pe locul 11.
În subsolul clasamentului, după numai 12 etape, „Ştefan cel Mare” şi Viitorul Verneşti, fiecare cu câte numai 5 puncte, par deja condamnate. Runda viitoare, sâmbătă, capul de afiş îl deţine întâlnirea de la Zărneşti, între Avântul şi Voinţa Lanurile, ocupantele ultimelor două locuri de pe podium.
Clasament
- Săgeata 31 p.
- Lanurile 27 p.
- Zărneşti 25 p.
- Zoiţa 24 p.
- Sălcioara 21 p.
- Poşta Câlnău 20 p.
- Pătârlagele 18 p.
- Locomotiva 15 p.
- Săhăteni 14 p.
- Berca 13 p.
- Blăjani 13 p.
- Gherăseni 12 p.
- Balta Albă 11 p.
- Siriu 11 p.
- Ştefan cel Mare 5 p.
- Verneşti 5 p.
Liga a 4-a, Etapa a 12-a, rezultate:
Phoenix Poşta Câlnău – Liceul „Ştefan cel Mare” 7-1
Recolta Blăjani – AS Săhăteni Vintileanca 4-1
Voinţa Lanurile – Locomotiva Buzău 5-1
Diadema Gherăseni – Avântul Zărneşti 1-4
Team Săgeata – AS Balta Albă 6-0
Petrolul Viitorul Berca – Şoimii Siriu 5-3
Montana Pătârlagele – Înfrăţirea Zoiţa 4-1
Viitorul Verneşti – Recolta Sălcioara 1-4