Infirmiera de la Județean care și-a înjunghiat amantul nu a recunoscut nimic nici după ce s-a trezit din beție

   Infirmiera de la Spitalul Județean care și-a înjunghiat amantul, beată criță fiind, nu a recunoscut nimic din ce a făcut, nici în fața anchetatorilor, nici la instanță, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Buzău. Cu toate acestea, magistratul a considerat că există suficiente probe la dosar și indicii temeinice pentru ca femeia să fie arestată preventiv pentru 30 de zile.

   Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus, joi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Mariana Cristache pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, iar a doua zi dimineață au soli­citat instanței competente să dispună luarea măsurii arestului preventiv.

   Între timp, informațiile adunate de anchetatori au fost puse cap la cap și s-a reconstituit scena sângeroasă din apartamentul infirmierei. Se pare că, după ce și-a înjunghiat amantul, femeia l-a pansat în dorul lelii și s-a culcat, obosită fiind de aburii alcoolului, fără să îi pese că bărbatul sângera și risca să moară din cauza hemoragiei. Bărbatul de 64 de ani a fost găsit de un trecător în fața blocului unde locuiește infirmiera. Rănit grav, omul se târâse până acolo ca să ceară ajutor. Cel care l-a găsit plin de sânge a sunat imediat la 112 și a anunțat autoritățile. Bărbatul înjunghiat a fost preluat de o ambulanță și dus de urgență la Spitalul Județean. Medicii l-au operat imediat și, ca să îi salveze viața, au fost nevoiți să îi extirpe un rinichi. Acum, pacientul este la terapie intensivă.

   Povestea de dragoste dintre infirmiera de 53 de ani și bărbatul cu 10 ani mai în vârstă a început în urmă cu ceva timp. Relația dintre cei doi nu ar fi fost niciodată una liniștită. Vecinii spun că se certau des și, multă vreme, alături de soțul femeii, ar fi format chiar un triunghi amoros. Miercuri, în apartamentul lor a fost măcel.

  Trezită din somn de polițiști, femeia nu le-a putut spune anchetatorilor prea multe despre cele întâmplate. Pentru că se afla și sub influența alcoolui, ea a fost internată la Spitalul de Neuro-psihiatrie de la Sapoca. Abia a doua zi, după ce femeia s-a trezit din beție, anchetatorii au reușit să stea de vorbă cu ea, dar nici așa nu au aflat mare lucru, pentru că femeia neagă că ar fi atentat la viața iubitului.

   Procurorii continuă cerce­tările, în acest caz, pentru tentativă de omor. Infirmiera riscă acum să-și piardă locul de muncă de la spital iar, dacă va fi găsită vinovată, ea poate să ajună în închisoare.