Înfiinţarea unei creşe la Breaza, la faza de cerere de finanţare

După un sondaj făcut în rândul părinţilor care au preşcolari în localitate, reprezentanţii Primăriei Breaza vor să obţină finanţare pentru înfiinţarea unei creşe în localitate.

Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Adrian Drugă, proiectul pentru realizarea acestui obiectiv a fost depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, sperând să primească fondurile necesare realizării acestui obiectiv.

“Noi am făcut un sondaj în cadrul grădiniţelor şi au existat solicitări pentru o creşă. Din toate discuţiile cu mămicile, am aflat că foarte multe dintre tinerele de la noi şi-ar dori să muncească, dar nu au cu cine să lase copiii în timpul orelor de program. Locuri de muncă s-au mai creat în ultimii ani la noi, ori au fost cazuri în care femeile nu s-au putut angaja, tocmai dintr-un asemenea motiv, aşa că eu cred că este necesară şi o astfel de investiţie”,  ne-a declarat primarul Adrian Drugă. De asemenea, alesul local a mai precizat că, potrivit documentaţiei, va fi vorba de un proiect tip, pentru trei grupe de copii.

În ceea ce priveşte locaţia noului obiectiv, alesul local a precizat că viitoarea creşă ar putea fi construită în apropierea Şcolii Breaza. “În zona şcolii se construieşte şi o sală de sport de nivel competiţional. În condiţiile în care am  reuşi să obţinem finanţare pentru creşă, zona ar fi un adevărat centru cultural-educativ“,  a concluzionat primarul din Breaza.