Inevitabilul s-a produs la Rîmnicu Sărat, deși autoritățile au fost avertizate de mai bine de șapte ani de către specialiștii de la Mediu! Un bazin din incinta fostei rafinării Venus Oilreg, încărcat cu câteva sute de tone de reziduuri petroliere, ar fi cedat zilele trecute și încărcătura s-a scurs pe o platformă de ciment și pe pământ. Autoritățile vorbesc despre o deversare de peste 200 de tone de ulei uzat pe o suprafață de peste 1.000 metri pătrați, însă până miercuri doar 80 de tone ar fi fost recuperate prin vidanjare. Localnici din cartierul Costieni, unde se află fosta rafinărie Venus Oilreg, au sesizat autoritățile de mediu, deranjați de mirosul emanat de reziduuri, iar la sosirea experților la fața locului situația era destul de gravă. Garda de Mediu a demarat o anchetă, pentru a stabili dacă poluarea a fost una accidentală sau intenționată și a dispus construirea unui dig care să împiedice extinderea pe orizontală a reziduurilor petroliere. „Am constatat, într-adevăr, că există scurgeri de produse petroliere. Verificările s-au făcut atât în ziua de 11, cât și în ziua de 12 septembrie. Aceste scurgeri erau pe o suprafață destul de mare în incinta societății, pe o suprafață de 1.000 metri pătrați, dar erau în căminele sau canalul betonat ce înconjoară platforma pe care sunt amplasate rezervoarele metalice. Acest rezervor are o capacitate totală de 495 tone dar, ca și cantitate de reziduu petrolier, 230 tone. S-a impus, în ziua de 11 septembrie, luarea măsurilor de urgență privind efectuarea unui dig de protecție, ca aceste substanțe sau reziduuri petroliere să nu ajungă în rețeaua municipală de apă stradală, ce aparține municipalității Rm. Sărat și nici în rețeaua interioară și să se evite solul, cât și vidanjarea acestui reziduu și transvazarea lui în alt rezervor; lucru care s-a și întâmplat. În ziua de 13 septembrie, o cantitate de 80 de tone a fost recuperată; se continuă activitatea de vidanjare, cât și de decopertare a solului care este contaminat cu reziduu petrolier“, a precizat Carmen Ichim, comisar șef al Gărzii de Mediu Buzău.
Cine răspunde pentru dezastrul ecologic?
Nu se știe însă cât ulei s-a infiltrat în sol. De fapt, acolo este pericolul, având în vedere că uleiul uzat poate ajunge în canalizarea orașului și în pânza de apă freatică. Mai mult, reziduurile pot ajunge în apele râului Rm. Sărat din cauza digului de protecție care este șubrezit. Dacă se va constata că rezervorul a cedat, există un risc major și în cazul celorlalte recipiente din incintă. Este vorba despre șase rezervoare care ar putea fi la fel de corodate ca și cel care a cedat zilele trecute, iar în cazul în care acestea se fisurează, în sol ar putea ajunge încă 1.000 de tone, după cum a precizat șefa Gărzii de Mediu Buzău.
În acest moment, societatea este administrată de un lichidator judiciar care administrează toate bunurile imobile, însă produsul petrolier din rezervoare aparține unei alte firme, reziduurile fiind sub sechestru impus de ANAF. Din cauza situației juridice a rafinăriei, nimeni nu s-a mai ocupat de întreținerea rezervoarelor ce ar fi trebuit golite odată la un an, dar și verificate dacă prezintă probleme care ar putea conduce la deversări accidentale.
Bomba ecologică, readusă în atenție și acum șase luni
Firma Venus Oilreg a preluat, în anii ‘90, rezervoarele imense de la altă unitate de profil. În tot acest timp, societatea nu a putut să scape de această „bombă ecologică“. Comisarii Gărzii de Mediu le-au dat amenzi și avertizări cu nemiluita, dar degeaba, pentru că pericolul a rămas la locul lui. Mai mult, lucrurile s-au înrăutățit. Încă din 2014 se știe că un rezervor în care se păstrează reziduuri petroliere s-a șubrezit, iar digul de protecție a batalului riscă să cedeze și resturile petroliere să ajungă direct în râul Rîmnicu-Sărat, însă autoritățile nu au luat măsurile care se impuneau. Riscul de deversare a unor reziduuri petroliere dintr-un batal deținut de rafinăria Venus Oilreg în râul Rîmnicu Sărat a fost semnalat de nenumărate rânduri în ședințele de Colegiu Prefectural, dar a rămas fără ecou.
Riscul de deversare a fost din nou luat în discuție și în ședința din luna martie 2016 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a avut loc la „Casa Albă“. Însă așa cum s-a deschis, subiectul a și fost închis, cum s-a întâmplat de fiecare dată.
Toată speranța s-a pus în specialiștii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea care are în jurisdicție zona în care se află batalul de reziduuri petroliere și care, în vara lui 2014, a realizat o lucrare de îndiguire pentru protejarea batalului, însă ploile din toamnă l-au distrus parțial. În 2015, subiectul a fost uitat și nu s-a mai luat nicio măsură, astfel că ploile de la sfârșitul anului trecut, din perioada noiembrie-decembrie, au afectat și mai mult structura digului, lucrarea fiind distrusă pe o lungime de 20 de metri în acest moment. Responsabilii cu gestionarea situațiilor de urgență n-au făcut decât să mai bată o dată apa-n piuă pe caz că doar nu-i costă nimic să mai citească o dată dintr-un raport pe care l-am învățat pe de rost.
Concluzia trasă în ședința din martie a fost că Apele Române vor interveni la dig și că a fost anunțat Ministerul Mediului cu privire la situația de risc, astfel poate cineva de la București își face timp să rezolve problema de la Rm. Sărat. „Urmează să găsim soluții cu privire la rezolvarea situației de acolo, deoarece discutăm de o proprietate privată, aflată în insolvență, cu anumite caracteristici. Căutăm soluții să vedem cum putem interveni din punct de vedere legal pentru a controla situația în acel obiectiv“, declara la acea vreme prefectul de atunci județului, George Sava. Declarația reprezentantului Guvernului în județ demonstrează cât s-au implicat până acum autoritățile dacă încă se mai caută soluții.
Bâlbe și lucrări de îndiguire insuficiente
Specialiștii SGA au avertizat, încă din 2014 că la Rîmnicu Sărat există pericolul ca, în cazul unei viituri majore, digul batalului Rafinăriei Venus Oilreg să cedeze, iar peste 2.500 de tone de reziduuri petroliere să ajungă în apele râului, fapt ce a determinat SGA să efectueze o serie de lucrări în zonă. Pe fondul șubrezirii digului și al ploilor, riscul în zonă a rămas destul de mare.
Apele râului se apropiaseră semnificativ de batal încă din 2014, de la 25 de metri în 2013, la numai 3-5 metri.
Costurile lucrării sunt estimate la aproximativ un milion de euro, însă firma nu dispune de acești bani și nici măcar vânzarea fabricii nu ar putea acoperi cheltuielile de refacere a malului râului Râmnicu Sărat în zona batalului de reziduuri petroliere.
Cel mai periculos poluator din județ
Autoritățile de mediu, instituțiile statului și patronii firmei intrate în faliment au ridicat ani la rând din umeri, când a venit vorba despre pericolul de la batalul cu ulei uzat. În ultimii ani, mai multe solicitări de la Instituția Prefectului și autoritățile de mediu au fost transmise Ministerului Mediului, în speranța că vor fi alocate fondurile necesare lucrării.
Chiar din primul an de Uniune Europeană, mai multe firme neconforme cu noile standarde de mediu și-au închis porțile, deoarece nu au reușit să-și rezolve problemele. Printre firmele buzoiene care nu s-au aliniat Directivei Comisiei Europene cu privire la prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) a fost și Venus Oilreg din Rîmnicu Sărat. Astfel, în prezent „bomba ecologică“ cu ulei uzat din halda care se întinde pe o suprafață considerabilă este gata să se reverse, și să polueze atât solul cât și apele râului Rm. Sărat. „Este vorba de o poluare istorică care trebuie rezolvată imediat, deoarece există pericolul unei posibile infestări a solului“, atrăgea atenția încă de acum șapte ani, directorul de atunci al Agenției pentru Protecția Mediului Buzău, Radu Babici.
De altfel, încă din 2007, rafinăria Venus Oilreg, profilată pe recuperarea și reciclarea uleiurilor de motor, a fost trecută de Ministerul Mediului pe lista neagră a poluatorilor obligați să tragă obloanele, comisarii Gărzii de Mediu Buzău dând în acel an aviz de închidere a batalului principal de gudroane acide al societății Venus Oilreg Rîmnicu Sărat. În cei nouă ani care s-au scurs de atunci uleiul uzat a rămas la locul lui, iar Venus Oilreg rămâne însă și în prezent cel mai periculos poluator din județ, deși a devenit un cimitir de fier vechi care este tăiat bucată cu bucată.