Războiul declanşat între primarul Constantin Toma şi Consiliul Local, pe de o parte, şi managementul Companiei de Apă de cealaltă, are consecinţe aparent neaşteptate, dar previzibile pentru cunoscătorii modului în care societatea condusă de Ionel Tescaru a pus mâna – prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008“ – pe reţelele de apă şi canalizare din mai multe unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Una dintre consecinţele acestui fapt a fost aceea că preţul serviciilor de apă şi canalizare din comunele judeţului componente ale ADI a fost ,,aliniat“ la tarifele Companiei de Apă, de exemplu chiar şi în zonele în care apa ajunge la consumatori prin cădere liberă, fără nicio cheltuială din partea prestatorului de servicii, sau în localităţile în care această companie a preluat investiţiile gata existente şi care ,,produceau” apă la preţuri chiar şi de câteva ori mai mici.
Astfel, primarul comunei Vadu Paşii, Gheorghe Firon, a înaintat tuturor entităţilor componente ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” o adresă (nr. 8.984/14.07 .2016) prin care cere convocarea ADI pentru a se certifica retragerea unităţii administrativ-teritoriale respective din asociaţie, respectiv pentru a se consemna renunţarea la serviciile Companiei de Apă şi furnizarea serviciilor respective în regie proprie.
Reaminitm că primarul municipiului Buzău, Constatin Toma, a tras un semnal de alarmă în legătură cu aşa-zisa eficienţă a investiţiilor cu care se laudă directorul Companiei de Apă, unele dintre ele inutile deoarece, din cauza tarifelor practicate, persoanele fizice din judeţ refuză să se branşeze la reţelele de apă şi de canalizare ale acesteia: „O informaţie pentru serviciile secrete: din cauza preţurilor mari la apă şi canalizare, oamenii au început să-şi construiască puţuri forate în curţi, iar la ţară, după ce s-au investit zeci de milioane de euro, nu se leagă la reţeaua de apă şi canalizare decât instituţiile statului şi doar câteva familii cu bani. Care este marea calitate în management a lui Tescaru de care nu se poate lipsi nimeni?”, spunea Toma într-un interviu pe care l-a acordat ziarului nostru, pe care l-am publiat în ediţia de luni a cotidianului OPINIA.
Iată că, deocamdată în cazul comunei Vadu Paşii, nici autorităţile locale nu mai vor să aibă de-a face cu serviciile oferite de compania condusă de Ionel Tescaru.