Începe liga secundă la futsal

   Federația Română de Fotbal, sub egida căreia se desfă­șoară cele două ligi de futsal din țară, a stabilit programul eșalonului secund, acolo unde evoluează două echipe din Buzău. Luceafărul și Fortius vor începe noua stagiune la Pia­tra Neamț, acolo unde for­ma­ția antrenată de Gică Hăhă­ianu va întâlni United 2 Galați și Ceahlăul. Echipa lui Trăznea va juca împotriva celor de la Blue Angel Cristian și Bukovi­na Vicov.

   Primul turneu de futsal din cadrul noului campionat al ligii secunde va avea loc pe 19 și 20 septembrie, la Piatra Neamț. După ce au refuzat participa­rea în Liga I, cei de la Fortius se vor alătura jucătorilor de la Luceafărul Buzău, în noul sezon competițional din al doilea eșalon. În primele două etape programate sub Pietricica, Lu­ceafărul Buzău va întâlni Blue Angel Cristian și Bukovi­na Vicov, în timp ce Fortius se va con­frunta cu United 2 Galați și Ceahlăul.

   Al doilea turneu va avea loc la Brașov, în perioada 10-11 octombrie, iar etapele cinci și șase, din turneul trei, se vor desfășura în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“ pe 31 octombrie, respectiv 1 noiembrie, în organizarea clubului Fortius din Buzău.

   Ultimul turneu va avea loc pe 5 decembrie, locația urmând a fi stabilită ulterior. La ediția din acest an a ligii secun­de la futsal, participă zece echipe, cu două mai multe față de ediția încheiată în această primăvară. Prima divizionară City’us Târgu Mureș a rămas fără echipa a doua, iar la start s-au înscris trei echipe noi: Bukovina Vicov, Inter Wet Miercurea Ciuc și Colțea Brașov.