Începe balul pe scena mică

          Gloria Buzău – FC Snagov, primul act al returului de campionat

          Astăzi, de la ora 16.00, Gloria Buzău întâlneşte, pe teren propriu, formaţia FC Snagov, în primul meci oficial din 2012. Astfel, după o iarnă “grea”, plină de peripeţii şi neajunsuri, fotbaliştii din Crâng se vor aduna pentru primul joc din cadrul etapei a XVI-a, a Seriei I din liga secundă. Mihai Ciobanu, tehnicianul Gloriei Buzău, speră într-un debut pozitiv al elevilor săi, chiar dacă aceştia au moralul uşor afectat după ultimul meci de pregătire, pierdut la limită, scor 1 la 0, la Buzău, în faţa ocupantei locului trei, din seria a II-a, Chindia Târgovişte: “Este normal că îmi doresc să avem parte de un debut cu dreptul. La Snagov, în această iarnă au survenit o serie de modificări care au influenţat într-o anumită măsură echipa. Rămâne de văzut dacă aceste schimbări au fost sau nu benefice. Noi avem un lot format preponderent din jucători tineri, care sunt dornici de afirmare. Sper ca ei să conştientizeze şansa şi încrederea pe care Clubul Gloria le-o oferă şi să răsplătească cu evoluţii şi rezultate pozitive”, a precizat antrenorul buzoian.

 

          FC Snagov vine cu un lot complet schimbat

 

         Înaintea duelului cu Gloria, oficialii formaţiei FC Snagov au reuşit să mai transfere doi jucători. Laurenţiu Tudor, tehnicianul ilfovenilor, a adus la Snagov doi foşti elevi de la Râmnicu Vâlcea. Este vorba de Dan Balaur şi Adrian Ganea. Tudor vrea ca cei doi să facă parte din lotul de 18 jucători pe care gruparea ilfoveană îi va deplasa la Buzău astăzi pentru jocul cu Gloria. Prin parafarea contractelor cu cei doi jucători, ilfovenii ajung la “borna” 15 în privinţa fotbaliştilor aduşi la echipă în perioada precompetiţională. Înaintea duelului direct, Gloria Buzău ocupă ultimul loc în clasament cu doar 10 puncte, în timp ce FC Snagov “ţine trena” podiumului, clasându-se pe locul patru, cu 24 de puncte.