Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat campania de recrutare a persoanelor care doresc să să îndeplinească rolul de operator de calculator în secțiile de votare sau să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi aleși președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.
Buzoienii interesați de posturile de operatori de calculator se pot adresa în acest sens biroului județean al AEP și trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să aibă cetățenie română, domiciliul în țară, să cunoască limba română scris și vorbit, vârsta minimă 18 ani împliniți, capacitate deplină de exercițiu, să fie absolvent al învățământului general obligatoriu și să dețină cunoștințe de bază în tehnologia informației. Activitatea de operator de calculator va fi remunerată sub formă de indemnizație stabilită prin Hotărâre de Guvern.
De asemenea, pentru a face parte din Corpul experților electorali, care este o evidență permanentă a persoanelor care pot deveni președinți de birouri electorale ale secțiilor de votare din țară și străinătate sau locțiitori ai acestora, cei intersați trebuie să îndeplinească o serie de condiții.
Astfel, sunt obligatorii cetățenia română, cunoașterea limbii române scris și vorbit, dreptul de vot, o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcției, să nu facă parte dintr-un partid politic, să fi absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu și să nu fie urmărit penal, trimis în judecată sau condamnat penal.
Pentru cei care au mai îndeplinit funcția de președinte al biroului electoral al unei secții de votare sau de locțiitor și solicită să fie admiși în Corpul experților electorali, este necesară parcurgerea unei proceduri de avizare, realizată de Departamentul de organizare a proceselor electorale din cadrul AEP.
Admiterea în această structură a AEP se face prin examen pentru persoanele care nu au mai exercitat funcția de președinte sau locțiitor, care au fost excluse din Corpul experților electorali, sub condiția ca excluderea să se fi produs cu mai mult de trei ani înaintea datei examenului, sau care s-au retras, iar retragerea a avut loc cu mai mult de un an înaintea datei examenului.
În cadrul examenului sunt evaluate competențe specifice, precum cunoașterea legislației în materia exercitării dreptului de vot și a modului de aplicare a acestuia, planificarea operațiunilor electorale din secția de votare și consemnarea rezultatelor votării.
Desfășurarea acestui concurs de admitere se poate realiza prin examen scris, într-un centru de examinare pus la dispoziție de către primar, prefect sau misiune diplomatică, după caz, în condițiile legii sau la sediile AEP, precum și prin examen on-line.
Programarea on-line și examenul on-line vor avea loc începând cu data de 1 ianuarie 2016.