Încep protestele în Sănătate

Reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate constituită la nivelul judeţului Buzău vor picheta, din 18 septembrie, alături de ceilalţi colegi din ţară, sediile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe, alăturându-se, astfel, mişcărilor ample de protest stabilite la nivel naţional.

Aceştia s-au întâlnit vineri într-o şedinţa de lucru în care au fost discutate revendicările pe care Coaliţia le-a stabilit la nivel de ţară şi programul de manifestare a protestelor care vor avea loc în vederea determinării autorităţilor de a lua măsuri de îmbunătăţire a statutului social al personalului din sistemul sanitar, respectiv poziţia socială şi imaginea profesioniştilor din Sănătate în societate, nivelul veniturilor, respectul societăţii, relaţia cu angajatorul şi cu autorităţile.

Fiecare dintre organizaţiile profesionale ori sindicale membre ale Coaliţiei  a prezentat un set de revendicări, valabile şi la nivel naţional, care au fost înregistrate într-un document cu revendicări comune ce vor fi înaintate Instituţiei Prefectului, în vederea sesizării Guvernului pe care îl reprezintă în teritoriu.

Lista revendicărilor, aprobată vineri, conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea a minumum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de Sănătate în care proiectul privindperformanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate. Acestor revendicări li s-au adăugat cele specifice fiecărei organizaţii profesionale sau sindicale.  

În zilele în care au fost stabilite mişcări de protest, membrii Coaliţiei de la nivel local vor participa la evenimentele organizate la nivel naţional, prin reprezentanţi. Prima manifestare de protest va avea loc în perioada 18-27 septembrie, când vor fi pichetate sediile Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Finanţe şi Guvernului. În cazul în care revendicările Coaliţiei nu vor fi acceptate, protestele vor continua în luna octombrie, prin organizarea de mitinguri la Guvern, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Finanţe şi Parlament, iar dacă nici în urmă acestora nu se vor găsi modalităţi de soluţionare a revendicărilor, se va proceda la greva generală.