Încep negocierile dintre liberal-reformatori și conservatori la Buzău

      Liberal-reformatorii buzoieni au făcut deja primul pas către inițierea discuțiilor cu reprezentanții județeni ai Partidului Conservator, în ­ve­derea foarte probabilei fuziuni, anunțată deja la Centru, dintre cele două formațiuni politice, a anunțat ieri, liderul PLR Buzău, Gheorghe Vlase. Acesta a spus că a discutat, deja, cu președintele organzației județene conservatoare, Claudiu Șerbănoiu, cu care a stabilit ca, pe parcursul săptămânii viitoare, să aibă o primă întrevedere. Vlase mai spune că, în conformitate cu aprecierile organizației centrale, în cazul realizării unei fuziuni dintre Partidul Liberal Reformator și Partidul Conservator, formațiunea politică nou-rezultată ar putea deveni a treia forță politică a țării.

     Reprezentanții județeni ai Partidului Liberal Reformator susțin, prin vocea secretarului executiv Marian Gheorghiță, că PLR Buzău pleacă la res­pectivele negocieri cu o zestre de peste 335 de membri activi, ritmul de creștere al organizației fiind de 20-25 de noi membri pe săptămână. Conform aceleiași surse, în acest moment, Partidul Conservator ar avea la Buzău 26 de organizații și șapte consilieri locali.

     Ironia sorții face ca, după nici cinci luni de la plecarea din Partidul Conservator a actualului lider PLR Buzău, Gheorghe Vlase, acesta să se vadă în postura de a negocia cu reprezentanții conservatorilor în județ o nouă alăturare.