* Sindicatul Sanitas reclamă “situaţia deplorabilă în care au ajuns salariaţii spitalelor” din cauza “lipsei de interes al ministerelor Sănătăţii, Finanţelor şi Administraţiei”
* Sindicatul Sanitas reclamă “situaţia deplorabilă în care au ajuns salariaţii spitalelor” din cauza “lipsei de interes al ministerelor Sănătăţii, Finanţelor şi Administraţiei”
Sindicaliştii sistemului sanitar buzoian se pregătesc să protesteze împotriva “situaţiei deplorabile în care au ajuns salariaţii spitalelor, care sunt în imposibilitatea de a-şi primi la timp şi în integralitate salariile lunare”.
Potrivit liderului buzoian al Sanitas, Mariana Munteanu, salariaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă şi cei ai Spitalului Nehoiu “nu-şi pot primi drepturile salariale aferente, deşi au efectuat servicii medicale pentru pacienţii care s-au prezentat şi au necesitat îngrijiri spitaliceşti, din cauza reglementărilor legislative neconcordante cu realitatea”.
Sindicaliştii reclamă astfel modul în care s-a făcut restructurarea prin desfiinţarea şi clasificarea spitalelor fără a se ţine cont de morbiditate, corelarea tarifului pe caz rezolvat pe baza criteriului istoric şi nu al preţului pieţei, precum şi stabilirea unor plafoane de cheltuieli de personal neconform cu necesităţile reale.
Mariana Munteanu spune că Sanitas a făcut nenumărate demersuri către Consiliul Judeţean, Trezoreria Buzău şi Prefectură, în speranţa deblocării situaţiei actuale care determină personalul medical să migreze în masă în străinătate, dar fără rezultat. Acuzând “lipsa de interes şi preocuparea atât faţă de personalul medical, cât şi faţă de bolnavi din partea ministerelor Sănătăţii, Finanţelor şi Administraţiei şi Internelor”, liderul Sanitas atrage atenţia autorităţilor locale şi centrale asupra iminenţei unor proteste de proporţii în sistemul sanitar.