Încă o victimă pe „şoseaua morţii”

       * O localnică din Cioranca a fost accidentată mortal în timp ce traversa neregulamentar pe DN 2 E 85

            De la începutul lunii accidentele mortale se ţin lanţ pe şoselele din Buzău după o perioadă de relativă acalmie în care nu se mai consemnaseră evenimente rutiere grave soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

      * O localnică din Cioranca a fost accidentată mortal în timp ce traversa neregulamentar pe DN 2 E 85

            De la începutul lunii accidentele mortale se ţin lanţ pe şoselele din Buzău după o perioadă de relativă acalmie în care nu se mai consemnaseră evenimente rutiere grave soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

            Cel mai recent accident mortal a avut loc în noaptea de luni spre marţi, victimă fiind Ioana Olteanu, o bătrână de 84 de ani, din Cioranca, lovită de o maşină în timp ce traversa şoseaua prin loc nepermis. Accidentul vine la câteva zile după ce în aceeaşi zonă, Radu Luncanu, şeful districtului Cioranca al Secţiei Drumuri Naţionale, şi-a pierdut viaţa într-un alt eveniment rutier, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită frontal de un alt autoturism care venea de pe contrasens.

            De această dată, cauza accidentului căruia i-a căzut victimă femeia de 84 de ani a fost traversarea neregulamentară şi imprudenţa victimei, care nu s-a asigurat în momentul în care a pătruns pe carosabil.

            În acea seară, bătrâna întârziase mai mult cu treburi prin sat, iar în jurul orei 23.00 se îndrepta spre casă, mergând de-a lungul şoselei. Odată cu lăsarea întunericului, traficul pe drumul european se mai rărise şi poate din această cauză femeia a dat dovadă de mai puţină prudenţă în momentul în care s-a angajat în traversarea şoselei. Ajunsese în apropierea casei sale, care se afla pe cealaltă parte a drumului, în momentul în care s-a hotărât să traverseze, pătrunzând pe carosabil într-o zonă unde nu exista marcaj pietonal. Întrucât traficul era redus la acea oră, femeia nu s-a mai asigurat corespunzător şi astfel nu a zărit farurile unei maşini care se apropia venind dinspre Bucureşti. S-a trezit astfel dintr-o dată în faţa maşinii conduse de un şofer din Bacău, acesta fiind la rândul său luat prin surprindere de apariţia femeii, care pur şi simplu i-a tăiat calea la doar câţiva metri în faţă.

            Zadarnic a frânat în ultimul moment, pentru că nu a putut evita impactul, iar maşina condusă de el a lovit-o în plin pe bătrână. Aceasta a fost aruncată câţiva metri în faţă şi a decedat pe loc. Din primele cercetări, poliţiştii sosiţi la locul accidentului au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul traversării neregulamentare, iar vina îi aparţine în cea mai mare măsură victimei, care nici nu s-a asigurat, urmând a se stabili şi viteza cu care circula autoturismul. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările.

 

 

            Accident grav şi la Ulmeni

          

            În aceeaşi zi, însă cu câteva ore mai devreme, a avut loc un alt accident grav cauzat de neatenţie şi neasigurarea corespunzătoare, de această dată victima fiind o fetiţă de 12 ani, care a fost lovită de o maşină în timp ce mergea pe bicicletă. Accidentul s-a produs pe DN 1 B, drum pe care minora nu avea voie să circule cu bicicleta, limita minimă de vârstă pentru această categorie de participanţi la trafic care circulă pe drumurile publice fiind de 14 ani.  Aceasta venea de pe un drum comunal, îndreptându-se către intersecţia cu şoseaua spre Ploieşti, intresecţie în care a ajuns în jurul orei 19.45. Fără a cunoaşte regulile de circulaţie, a pătruns pe drumul naţional fără să acorde prioritate şi fără ca măcar să se asigure dacă se apropie vreo maşină. A tăiat astfel calea unui autovehicul aflat în apropiere de intersecţia respectivă, şoferul fiind luat prin surprindere şi neputând să evite lovirea ei. Din fericire, maşina nu avea viteză foarte mare, aşa că minora a avut şansa de a scăpa cu viaţă, însă chiar şi aşa, a fost grav rănită, fiind de urgenţă preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean, unde a rămas internată. Şi în acest caz poliţiştii au stabilit că vina îi aparţine în mare parte victimei, care, dată fiind vârsta sa, nici nu ar fi avut voie să circule cu bicicleta pe drumul naţional. În plus, a pătruns de pe drumul secundar fără să acorde prioritate şi fără să se asigure, putându-se considera norocoasă că a scăpat cu viaţă. Şi în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.