Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău Cristinel Bîgiu își află, la sfârșitul lunii sentința definitivă în cel de-al doilea dosar pe care procurorii Direcției Naționale Anticorupție i l-au deschis pentru trafic de influență la primarul comunei buzoiene Ghergheasa pentru acordarea discreționară a unui contract de realizare a unei stații de epurare și modernizarea unor drumuri. Ieri, judecătorii Curții de Apel București au amânat pronunțarea în această cauză la data de 31 mai, Bîgiu fiind condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare, iar celălalt inculpat, fostul șef al Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Georgian Gabriel Surdu, la trei ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influență în favoarea firmei pe care acesta o controla și care urmărea obținerea contractului pentru obiectivele de investiții mai sus menționate.
Cristinel Bîgiu se află în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, unde execută o pedeapsă privativă de libertate de peste cinci ani într-un dosar de luare de mită.