Încă 30 de zile de arest preventiv pentru Bîgiu și finul său

Magistrații Tribunalului Călărași au respins, luni, cererile formulate de preșe­dintele suspendat al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, și de finul acestuia, Florin Colgiu, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai ușoară și au prelungit starea de arest a acestora cu încă 30 de zile. Este pentru a doua oară când judecătorii de la Călărași ­res­ping cererile de eliberare din arest ale celor doi inculpați de când au fost trimiși în judecată.

Președintele suspendat al Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, este trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, conflict de interese în formă continuată și tentativă de spălare a banilor. La rândul său, finul lui Bîgiu, Florin-Mădălin Colgiu, admi­nistrator al S.C. ALEXANDRA SRL, este trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și complicitate la tentativa de spălare a banilor. De asemenea, în stare de libertate este judecată și Gabriela Camelia Bădică, director în cadrul Asociației pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada noiembrie 2013-decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013 și 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, de la Asociația pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat (A.D.I.C.A.) Călărași, în schimbul atribui­rii, prin procedură directă, a două contracte, precum și aprobarea plăților aferente, după recepționarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău 2014-2020”. Suma de 45.000 lei a fost dată ca mită de Gabriela Camelia Bădică, director în cadrul Asociației pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat Călărași.