12 dintre cele 15 autobuze achiziţionate recent de operatorul de transport urban al municipalităţii vor putea fi văzute pe traseele „Trans Bus” începând de astăzi, au dat asigurări primarul Constantin Toma şi directorul societăţii, Gică Toader, pe parcursul unei conferinţe de presă inedite, care a avut loc, vineri, la bordul uneia dintre maşinile Ambassador, care a efectuat prima sa cursă prin oraş. Prin această achiziţie, flota Trans Bus a ajuns la 47 de maşini, ceea ce va reduce timpul de aşteptare între curse până la aproape zece minute. În schimb, primarul Constantin Toma a spus că este de aşteptat ca preţul unei curse cu autobuzul în municipiu să crească, în prezent costul bilet fiind de 1,5 lei.
„În primul rând, bine aţi venit în autobuzul dumneavoastră! Sunt bucuros să vă prezint noile maşini care au intrat în flota Trans Bus. Autobuzul în care vă aflaţi acum respectă toate normele de transport, asigurând o deplasare confortabilă şi în siguranţă pentru orice buzoian. Până la sfârşitul anului vor mai veni încă 15 bucăţi, iar anul viitor, sperăm noi, vom cumpăra încă 15-20, cu Euro 6”, a declarat primarul Constantin Toma.
La rândul său, directorul TransBus, Gică Toader, a spus că 12 dintre cele 15 autobuze vor circula începând de astăzi, pe toate liniile din municipiu, iar celelalte trei, care mai au nevoie de „câteva retuşuri”, se vor afla în trafic în scurt timp. Operatorul municipal de transport în comun a plătit aproape 18.000 de euro pentru un asemenea autobuz de fabricaţie olandeză, achiziţionate la mâna a doua. Ele au norma de poluare Euro 5, sunt prevăzute cu aer condiţionat şi au capacitate de 40 de locuri pe scaune şi 42 în picioare, două fiind rezervate persoanelor cu dizabilităţi.
Curse până la Vadu Paşii
Odată cu achiziţia celor 15 autobuze, Trans Bus va veni în sprijinul elevilor şi a navetiştilor din Vadu Paşii, afectaţi de închiderea în vederea reabilitării şi pentru circulaţia pietonală, a podului peste râul Buzău. Primarul Toma a anunţat, tot vineri, că reprezentanţii primărilor Buzău şi Vadu Paşii, ai Consiliului Judeţean şi ai Trans-Bus au decis extinderea ariei de operare pentru autobuzele din municipiu.
„Primăria Buzău şi Trans Bus au venit cu această ofertă, ca autobuzul municipal să meargă pe la Autorolla, Focşănei, Vadu Paşii, Scurteşti, Stănceşti, dimineaţa şi după amiaza, când e traficul mai intens. Urmează acum ca Primăria Vadu Paşii să intre în Asociaţia de Dezvoltare Buzău–Mărăcineni–Săpoca”, a spus primarul Constantin Toma.
Iniţiativa administraţiei buzoiene, care vine astfel în întâmpinarea dorinţelor locuitorilor comunei Vaduu Paşii care muncesc sau învaţă în municipiu, nu va fi privită cu ochi buni, în mod evident, de operatorii de transport judeţean, care îşi vor pierde o parte din clienţi.
E-ticketing, în faza de licitaţie
Operatorul municipal de transport va renunţa, în curând, şi la serviciile clasice de eliberare a biletelor de călătorie, cu taxatoare, după ce va implementa un sistem de management informatizat pe toate cele 47 de autobuze din flota actuală. Trans Bus se află în procedură de licitaţie pentru achiziţionarea softului şi a terminalelor care vor fi montate la bordul maşinilor, iar punerea în funcţiune a sistemului de e-ticketing se preconizează a avea loc până la finele anului. Astfel, călătorii îşi vor procura bilete sau carduri de la unităţile de vânzare ale Trans-Bus şi vor fi obligaţi să valideze călătoria la urcarea în mijlocul de autobuz. Taxatoarele de la Trans Bus nu îşi vor pierde, însă, locul de muncă, ci vor fi folosite în serviciul de control, cu drept de a legitima şi sancţiona persoanele care circulă fraudulos.
Sistemul e-ticketing oferă o serie de avantaje atât pentru operatorul de transport, cât şi pentru călători: Trans-Bus va câştiga la capitolul modernizare şi va avea un control mai bun asupra vânzărilor, iar călătorii vor primi rapiditate şi vor beneficia de o ofertă mai diversificată privind titlurile de călătorie, respectiv bilet, card sau abonament.