Am făcut, luni, un remember legat de „dragostea” faţă de presa independentă a poliţiştilor buzoieni de acum douăzeci de ani, pentru a înţelege cât mai bine gravitatea unui gest comis, nu de mult, de reprezentanţii unor birouri de presă din diverse inspectorate de poliţie din ţară, printre care se numără, bineînţeles, şi cel al IPJ Buzău.
Am făcut, luni, un remember legat de „dragostea” faţă de presa independentă a poliţiştilor buzoieni de acum douăzeci de ani, pentru a înţelege cât mai bine gravitatea unui gest comis, nu de mult, de reprezentanţii unor birouri de presă din diverse inspectorate de poliţie din ţară, printre care se numără, bineînţeles, şi cel al IPJ Buzău.Distinşii purtători de vorbe ai şefilor poliţiilor judeţene s-au revoltat, în scris, că ziariştii sunt înştiinţaţi prin telefonul mobil, prin sistemul de mesaje scurte, şi de reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, asupra producerii unor evenimente. Respectiv accidente de circulaţie care necesită descarcerarea victimei sau intervenţia Ambulanţei SMURD, ori incendii, fie ele accidentale, fie provocate.
Supărarea purtătorilor de vorbe cu caschetă albastru deschis este că ai lor colegi de la „situaţii de urgenţă” excelează prin promptitudinea furnizării informaţiilor, astfel că ziariştii ajung la faţa locului atunci când poliţiştii abia se scarpină sub chipiul lăsat miliţieneşte pe spate, gândindu-se dacă să plece repede la faţa locului sau să-şi termine întâi cafeaua. Şi apoi se plâng superiorilor, iar purtătorii de vorbe se revoltă că „reporterii le-au contaminat locul pentru cercetare”.
Mă aşteptam ca, după trecerea atâtor ani – vă reamintesc, nu mai puţin de douăzeci -, oamenii din Poliţie să fi devenit mult mai deschişi, mult mai transparenţi faţă de opinia publică, respectiv faţă de mass-media. Nici vorbă, nu mai ştiu cum să îngrădescă accesul la informaţia brută, nefiltrată de nenumăratele aprobări care se dau unui comunicat de presă, motiv pentru care unele dintre aceste producţii care ajung la presă par a fi scrise de nişte autori cu umor de cea mai proastă calitate.
Şi chiar povestea din această vară, când Poliţia a tratat cu cel mai profund sictir cazul apariţiei, în ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale, a unei foi-fantomă purtând antetul unui site local de ştiri şi care calomnia grav pe unul dintre candidaţii la funcţia de primar, este un argument în favoarea celor afirmate mai sus.
Mai mult, nu mă pot abţine să nu remarc faptul că pare evident că bancurile cu miliţieni/poliţişti au un sâmbure mare de adevăr în ceea ce priveşte scurtimea memoriei acestora, întrucât aceiaşi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului au uitat că întreaga presă buzoiană le-a fost solidară atunci când un cetăţean a izbutit să obţină o decizie în instanţa de fond care declara ilegală funcţionarea fundaţiei ce editează şi acum publicaţia care reprezenta, cândva, printre altele, şi troaca cu lături a colonelului Ion Sultănescu.
Interesant ar fi, de fapt, ca toată această teorie a mea să fie mult mai simplu de explicat. Este foarte posibil ca întreaga supărare a purtătorilor de vorbe pe sms-urile trimise de „situaţiile de urgenţă” să aibă un fundament mult mai „omenesc”: cei de la ISU trimit respectivele înştiinţări fără a ţine cont de cine este implicat în respectivele evenimente rutiere, în timp ce poliţia tare ar dori să pitească acele cazuri provocate de colegi de-ai lor, de rude ale unor colegi de-ai lor sau chiar de politicieni care, la o adică, dacă se supără, pot provoca cutremure la vârful inspectoratelor de poliţie din ţară.