Uniunea Social-Liberală îşi extinde colaborarea şi va merge, în mai multe judeţe din ţară, cu un candidat comun pentru toate funcţiile, judeţele-pilot fiind Suceava şi Botoşani.
Uniunea Social-Liberală îşi extinde colaborarea şi va merge, în mai multe judeţe din ţară, cu un candidat comun pentru toate funcţiile, judeţele-pilot fiind Suceava şi Botoşani.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a anunţat duminică, la Suceava, că Uniunea Social-Liberală a decis ca P.N.L. şi P.S.D. să meargă în alegeri „cu adevărat” împreună. „Să încercăm de sus până jos, până la ultima comună, să mergem împreună”, a spus Ponta, numind Suceava şi Botoşaniul drept primele judeţe unde se va implementa această „colaborare totală” şi a avertizat restul birourilor U.S.L. din ţară că „în fiecare loc unde se va bate P.S.D. cu P.N.L. va avea ceva de câştigat P.D.L.”.
„Trebuie să înţelegeţi că cea mai rea variantă este să câştige cineva de la P.D.L.”, a adăugat liderul P.S.D. Potrivit protocolului U.S.L., cele două partide semnatare se obligau să susţină un candidat comun doar la şefia consiliilor judeţene şi la primăriile municipiilor de judeţ.
Pretenţia capilor U.S.L. pare, însă, de un ridicol desăvârşit la Buzău, unde social-democraţii refuză să recunoască până şi una dintre cele două candidaturi ”mari”, respectiv pe cea de la preşedinţia Consiliului Judeţean, motiv pentru care a şi rupt orice punte de legătură cu partenerul liberal, care a avut câştig de cauză prin nominalizarea senatorului Cristinel Bîgiu.