În sfârșit, o victorie pentru Olimpia Rm. Sărat!

   Aproape că uitase Olimpia Rm. Sărat care este gustul unei victorii! După patru etape la rând în care au părăsit terenul cu capetele plecate, fotbaliștii râmniceni au oprit această serie neagră, reușind să treacă la limită, pe propriul teren, de AFC Od. Secuiesc.

   Echipa harghiteană n-a venit însă în vizită la Rm. Sărat, iar gazdelor nu le-a fost deloc simplu să-și adjudece cele trei puncte. Oaspeții chiar au reușit să deschidă scorul după numai un sfert de oră, prin Bogoly. Avantajul lor a durat însă numai 11 minute, Tudor Saim transformând impecabil o lovitură liberă și restabilind egalitatea. Cu 4 minute înainte de pauză, Bogdan Bălan a punctat din nou pentru râmniceni, 2-1, acesta fiind și scorul final, în a doua repriză tabela rămânând nemodificată. Cu această victorie, Olimpia a făcut 29 de puncte, cu care ocupă locul 9.

   Etapa viitoare râmnicenii vor sta și vor căuta să profite pentru a pregăti cât mai bine următorul meci, cel cu Csikszereda Miercurea Ciuc, a doua clasată, meci care va avea loc la Rm. Sărat marțea viitoare, de la ora 18,00, în rundă intermediară.

Liga a 3-a, etapa a 25-a, rezultate:

CSM Roman – Aerostar Bacău 1-2

Atletico Vaslui – Sporting Liești 0-3

CSM Pașcani – Sportul Chiscani 3-3

Olimpia Rm. Sărat – AFC Od. Secuiesc 2-1

Știința Miroslava – Cetate Râșnov 1-0

AFC Hărman – Metalosport Galați 6-1

Miercurea Ciuc – Avântul Valea Mărului 4-2

SC Bacău a stat

Clasament

1. Hărman – 55 p.

2. Miercurea Ciuc – 53 p.

3. Miroslava – 51 p.

4. Aerostar – 38 p.

5. Liești – 34 p.

6. Roman – 33 p.

7. Vaslui – 32 p.

8. Valea Mărului – 30 p.

9. OLIMPIA – 29 p.

10. Râșnov – 29 p.

11. Metalosport – 25 p.

12. Od. Secuiesc – 22 p.

13. Pașcani – 21 p.

14. Chiscani – 13 p.

15. SC Bacău – -20 p.