În satele izolate, salvarea vine doar din cer

Ziua de ieri a fost una foarte agitată pentru lucrătorii de la Ambulanță, și paramedicii de la SMURD

Ziua de ieri a fost una foarte agitată pentru lucrătorii de la Ambulanță, și paramedicii de la SMURD, care au fost anunțați de la prima oră că urmau să preia un număr mare de pacienți aduși cu elicopterul din localități de pe raza județului, dar și din județul Brăila, pacienți care aveau nevoie urgentă de îngrijiri medicale, și care nu puteau fi aduși la spital decât pe calea aerului, din cauza drumurilor înzăpezite care făceau imposibil accesul oricărui autovehicul.

          Inițial, a fost vorba de 18 pacienți, printre care s-ar fi aflat și pasageri din trenul care rămăsese înzăpezit la C.A. Rosetti, iar după aceea a fost adus la Făurei, ulterior comunicându-se că aceștia fuseseră deja preluați de alte echipaje și erau în siguranță. Un elicopter al Unității Speciale de Aviație a M.A.I. a fost totuși trimis în zonă, întrucât de pe raza județului Buzău fuseseră primite în ultimele zile numeroase apeluri de urgență, iar ambulanțele și personalul medical nu putuseră ajunge la pacienții care aveau nevoie de ajutor, aparatul de zbor executând ieri un adevărat tur de forță în cele mai izolate localități.

          Patru ambulanțe de la SAJ Buzău și o ambulanță de la SMURD au fost trimise la aerodrom încă de dimineață, pentru a aștepta elicopterul care urma să sosească din moment, în moment dar așteptarea s-a prelungit pe parcursul câtorva ore bune, acesta aterizând abia la orele prânzului.

          În timp ce ambulanțele așteptau să preia cazurile medicale aduse de elicopterul MAI, mai multe echipe de lucrători de la ISU s-au luptat să răzbată prin nămeți pentru a ajunge la câțiva localnici din Limpeziș și Mihăilești care aveau probleme medicale. Au fost astfel preluați și aduși până la Buzău un copil de un an, care avea febră mare de câteva zile, o femeie cu probleme la nervul sciatic și un alt pacient cu probleme cardiace. Concomitent cu sosirea vehiculului care îi aducea la Buzău, elicopterul cu ceilalți pacienți a aterizat pe aerodromul de la marginea orașului. La bord se afla o femeie cu un copil de un an și două luni, care avea probleme respiratorii, un bărbat cu diabet rămas fără medicamente, un bătrân cu probleme respiratorii și un cioban din Padina, care rămăsese de duminică blocat la o stână, în mijlocul câmpului. Acesta din urmă a coborât din elicopter cu lacrimi în ochi și a mărturisit că nu a crezut că mai scapă viu din mijlocul nămeților, care ajunseseră la înălțimea de trei metri.

          Comandorul Emil Bucurescu, pilotul elicopterului, a declarat că vremea nu a pus foarte mari probleme de zbor, însă întârzierea a fost cauzată de atitudinea unora dintre localnici, care „ar prefera să intrăm să-i luăm cu elicopterul direct din casă”. Atât pacienții aduși pe calea aerului, cât și cei sosiți la aerodrom cu o mașină de la ISU, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean, ciobanul din Padina fiind dus la adăpostul de la Liceul Sportiv, unde va rămâne până se va putea întoarce acasă.

          Imediat după decolare, elicopterul a zburat către comunele din zona Râmnicului, de unde au fost preluați alți pacienți.

 

Video Elicopter

     39 de comune încă fără curent electric

       Proporțiile dezastrului din sistemul de furnizare a energiei electrice în județ s-au redus în cursul zilei de ieri, în urma intervențiilor celor 57 de echipe specializate ale Electrica. Ieri după-amiază, la ora 15,00, mai erau afectate 30 de linii de înaltă și medie tensiune, 385 de posturi și trei stații de transformare de 110 kV. În plus, 30 de stâlpi din beton de medie tensiune și alți 11 de joasă tensiune sunt rupți și căzuți la pământ, la care se adaugă doi stâlpi metalici dublu circuit de susținere din liniile de 110 kV Buzău Nord-Buzău Est-Mase Plastice și Buzău Sud-Contactoare. În plus, sute de cabluri sunt rupte, așa că la această oră, 39 de comune din tot județul sunt nealimentate cu energie electrică.

     Un număr de 11 linii electrice aeriene de 20 kV sunt afectate parțial (Zorești, Apa Oreavu, Irigații, Racovițeni, Măgura, Vintilă Vodă, Scorțoasa, Smeeni, Scurtești, Vadu Sorești și Padina), iar alte 15 sunt afectate total (Maxenu, Topitorie, Glodeanu Sărat, Balta Albă, Bălăceanu, Caragele, Scutelnici, Cilibia, Țintești, Gherăseni, Stâlpu, Frasinu, Albești, Brădeanu și Tâmboiești).

          Comunele nealimentate cu energie electrică sunt următoarele: Amaru, Balta Albă, Bălăceanu, Blăjani, Boldu, Brăești, Cochirleanca, Costești, C.A. Rosetti, Florica, Gălbinași, Gherăseni, Ghergheasa, Glodeanu Sărat, Largu, Lopătari, Movila Banului, Mihăilești, Poșta Câlnău, Robeasca, Săgeata, Țintești, Vadu Pașii, Ziduri, Zărnești, Padina, Scutelnici, Glodeanu Siliștea, Brădeanu, Luciu, Cilibia, Smeeni, Bisoca, Vâlcelele, Racovițeni, Murgești, Cănești, Beceni, Podgoria.

         

        Salvați de polițiști din capcana zăpezii

         Începând de vineri după-amiază, de când s-a activat codul portocaliu de ninsoare și viscol, peste 300 de polițiști buzoieni se află în stradă 24 de ore din 24, fiind angrenați atât în misiunile de constituire a filtrelor la intrarea pe drumurile pe care circulația este oprită, cât și în misiuni de salvare a celor pe care zăpada i-a izolat de restul lumii și care au nevoie de ajutor. Cele mai recente misiuni de acest gen i-au avut protagoniști pe polițiștii din cadrul secțiilor de la Costești și Mărăcineni.

          În primul caz, a fost vorba de un autoturism de teren care rămăsese înzăpezit pe un drum județean între Pietrosu și Stâlpu, în vehicul aflându-se patru persoane, printre care și un copil de 14 ani. În urma apelului primit, polițiștii din cadrul secției de la Costești au pornit în direcția indicată însoțiți de un utilaj de deszăpezire, reușind să ajungă în cele din urmă la autovehiculul înzăpezit. Cu ajutorul utilajului de deszăpezire, vehiculul a fost scos în scurt timp dintre nămeți și a fost însoțit de echipajul de poliție până a ajuns în siguranță în municipiul Buzău.

          În aceeași zi, un polițist din cadrul secției de la Mărăcineni a venit în ajutorul unui bătrân de 77 de ani, din Aliceni, cu grave probleme de sănătate. Omul avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale, dar ambulanța nu putea ajunge până la el, misiunea de salvare revenindu-i polițistului. Cu ajutorul unui localnic, care a pus la dispoziție un tractor, polițistul a ajuns la locuința bătrânului, pe care l-a transportat mai mult pe brațe câțiva kilometri, până când au ajuns la ambulanța care îi aștepta.

          La misiunile impuse de condițiile meteo-rutiere au fost mobilizați inclusiv polițiștii criminaliști și cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, care de obicei fac muncă „de birou”, fiind nevoiți de această dată să se alăture efectivelor de la Ordine Publică și de la Circulație.

{loadposition zgalerie9247}