Marcela CHIRIȚĂ
În ziua de 24 decembrie, ziua Sfintei Mucenițe Eugenia, cu al cărei nume a fost botezată, profesoara universitară Eugenia Gavriliu ar fi devenit octogenară. Dar timpul n-a mai avut răbdare cu ea și, în ziua de 12 noiembrie 2015, sufletul său sensibil și-a început călătoria spre ceruri.
Pentru că am aflat cu oarecare întârziere despre neașteptatul său sfârșit, încerc acum, când ar fi trebuit să fie un moment aniversar, să-i aduc prinosul meu de prețuire acestei discrete doamne a culturii, pe care am avut onoarea s-o cunosc și să-i fiu lector uneia dintre cărțile sale. Măcar cu acest prilej, deși criticul literar Eugen Lovinescu scria că pe morți nu trebuie să-i cinstim numai comemorându-i la aniversări și ocazii solemne, ci să-i aducem printre noi oricând e nevoie de exemple și îndreptare în dialectica unei culturi…
Deși născută la Sighetul Marmației în anul 1935, dar înregistrată pe 1 ianuarie anul următor, părinții Eugeniei Gavriliu erau buzoieni. Tatăl, Aurel Nițescu, ofițer activ în Armata Regală a României, era din Buzău, iar mama, Octavia, făcea parte din bogata familie Rădulescu de la Nehoiu, având și alte rude înstărite și instruite. Între acestea și familia Oproescu, părinții lui Alex. Oproescu, directorul Bibliotecii județene V. Voiculescu aproape 33 de ani, până în anul 2003. La Sighet va petrece doar primii ani ai copilăriei, căci odată cu declanșarea Celui De-Al Doilea Război Mondial, mai bine-zis în urma Dictatului de la Viena, familia se retrage la Nehoiu. Tatăl pleacă pe front, de unde nu se va mai întoarce decât fotografia de familie pe care o purta cu sine și pe care o va aduce un tovarăș de arme.
Cea mai mare parte a copilăriei, cu școala primară, se petrece la Nehoiu, în casa bunicii, înconjurată de multe rude și prieteni. Va părăsi această localitate în anul 1949, pentru a se înscrie la celebrul LFB, adică Liceul de Fete Buzău, actualul Colegiu Național M. Eminescu, pe care-l absolvă în anul 1953. Dă examen și reușește la Facultatea de Filologie, la secția engleză, iar în anul 1957 își ia licența, fiind șefă de promoție. Primește repartiție în orașul Brăila, profesoară de limba engleză în învățământul gimnazial, apoi la liceu. În anul 1974 obține prin concurs postul de lector la Catedra de limbi moderne de la Universitatea din Galați, unde va rămâne până la pensionare, cariera sa urmând drumul firesc impus de statutul de universitar. Doctor în filologie încă din anul 1983, cu teza Cultura engleză în conștiința intelectualității românești în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în paralel cu activitatea didactică se preocupă tot mai mult de cercetare, în sfera sa de interes fiind istoria și critica literară engleză, metodica predării limbii și literaturii engleze, dar mai ales literatura comparată, relațiile literaturii române cu literatura engleză. Timp de zece ani, din anul 1995 și până în 2005, a fost președintă a Comitetului de organizare a Simpozionului Național Studențesc William Shakespeare, desfășurat la Universitatea din Galați, a și călătorit pe urmele lui Shakespeare.
Dacă până în anul 1990 și-a publicat lucrările în Tipografia Universității Galați, ele fiind folosite ca material didactic ori suporturi de curs de către studenții diferitelor facultăți gălățene, după această dată Eugenia Gavriliu începe să-și publice cărțile la importante edituri din zonă, dar și la Buzău, având girul Bibliotecii județene, devenită instituție editoare.
Cercetătoare pasionată a domeniului receptării literaturii engleze în țara noastră, în anul 1996 îi apare lucrarea Cultura engleză în Țările Române (1790-1850), la Editura Evrika din Brăila. Iar un an mai târziu, sub egida Bibliotecii județene V. Voiculescu, apărea Dialogul literaturii române cu Atlanticul, o culegere de studii de caz plasate în secolul al XIX-lea, știut fiind că aceasta este perioada de formare și de afirmare a culturii române moderne. Căci autoarea nu se mărginește doar la domeniul literar, ea urmărește circulația unor universalii literare care, traversând frontierele, aduc în rezonanță două culturi aflate la oarecare distanță atât din punct de vedere geografic, cât și istoric. Printre altele, autoarea acordă o atenție deosebită uceniciei lui Eminescu la școala universului shakespearean pe care l-a cunoscut și studiat prin intermediul traducerilor, dar și din contactele cu trupele de teatru pe care le-a însoțit în adolescență.
Apreciind că imaginea străinului în cadrul unei culturi naționale a fost întotdeauna un domeniu incitant al literaturii comparate, Eugenia Gavriliu se oprește și asupra tovarășului ce-l însoțește pe V. Alecsandri în Călătorie în Africa, Angel Sherry, un tânăr englez care se va dovedi companionul ideal pentru călătorie.
Dar cum sunt reprezentați românii în clișeele literare? Aflăm dacă vom urmări Sindromul Gulliver, o culegere de studii de imagologie literară, după cum se arată și în subtitlu. Ce zice englezul despre români fusese și preocuparea altui buzoian, N. Gr. Mihăescu-Nigrim, azi cunoscut mai mult din epigramele lui Cincinat Pavelescu, dar care are o bibliografie impresionantă în varii domenii, puțin cunoscută și ea, fiindcă lipsesc reeditările. Nigrim a tratat problema din perspectiva și cu mijloacele gazetarului de la începutul secolului al XX-lea, pe când cercetătoarea se bazează pe studii de caz ce-și au punctul de plecare în istoria europeană din secolul al XVI-lea, când politica elizabetană de expansiune economică aduce primii negustori englezi în Levant, iar punctul terminus este secolul XX, circulația clișeelor literare despre români fiind urmărită până în ultimul său deceniu. Sindromul Gulliver încorporează, dincolo de complexul de superioritate insulară al britanicilor, un sistem de relații generate de impactul cu alteritatea în care protagonistul Gulliver trece de la compatibilitate la incompatibilitate, de la includere la excludere pentru a sfârși exclus în propria cultură, spune autoarea.
Literatura română modernă, din perioada sa de pionierat, datorează mult traducerilor din marile literaturi europene, mai ales celei franceze, și tot prin filieră franceză ajunge să fie cunoscută la noi literatura engleză. Mai ales după ce sunt traduse scrisorile filosofice sau engleze în care Voltaire elogiază parlamentarismul englez ca forma de organizare politică ideală. Studiind dinamica traducerilor din literaturile stăine în decurs de un secol, 1760-1860, cercetătoarea constată că din cele 678 de titluri traduse, 385 provin din literatura franceză, 83 din germană, 56 din cea engleză, 44 din greacă, 43 din rusă, 40 din italiană, restul din alte literaturi. Această constatare o determină să alcătuiască o antologie cu Primele traduceri românești din literatura engleză (1830-1850) : texte selectate și comentate; dosare de receptare; tabel cronologic, apărută în anul 2006. Cele 25 de texte pe care le-a selectat pentru acest volum sunt grupate în funcție de marile curente literare care le-au produs, iar în cadrul fiecărui curent s-a respectat criteriul cronologic, pentru care s-au folosit ca surse primele periodice românești, edițiile princeps, dar și Lepturariul lui Aron Pumnul.
În afara acestor titluri, Eugenia Gavriliu a avut importante contribuții la lucrări colective, dar este și autoare a numeroase articole apărute în publicații de specialitate de-a lungul carierei sale. În volumul de amintiri intitulat Furnica din picior, aluzie la un vechi descântec de pe Valea Nehoiului, Eugenia Gavriliu scria că se consideră ,,imună la false iluzii despre ce ar putea însemna persoana mea pe orice scară de valori, căci mă simt vindecată de orice aspirații vane la prețuirea semenilor mei“. Iar un vechi dicton spune că ,,post mortem nihil est“, iată că în urma profesoarei și cercetătoarei Eugenia Gavriliu rămân cărțile tipărite și celelalte contribuții ale sale, la care vor apela încă multe generații interesate de istoria culturii și culturală a românilor.