* Interviu cu Ioan Nastea, candidatul Alianţei România Dreaptă din Colegiul 1 – Senat
Sunteţi singurul candidat al Alianţei România Dreaptă pe un colegiu electoral din judeţ care nu sunteţi buzoian. Ce v-a determinat să alegeţi Buzăul?
* Interviu cu Ioan Nastea, candidatul Alianţei România Dreaptă din Colegiul 1 – Senat
Sunteţi singurul candidat al Alianţei România Dreaptă pe un colegiu electoral din judeţ care nu sunteţi buzoian. Ce v-a determinat să alegeţi Buzăul?
Au fost câteva motive foarte importante, în primul rând tandemul pe care l-am făcut de-a lungul anilor, aproape 13 ani, de când mă cunosc cu domnul Cezar Preda şi cu care am opinii comune, am idei care ne-au dus întotdeauna în luptă cu conducerile partidului pe care le-am avut de-a lungul timpului şi, în special, în idei despre pensionari, despre viaţa pensionarilor, pentru ceea ce trebuie făcut pentru pensionari raportat la societatea de astăzi. Acesta a fost unul dintre motive.
Al doilea motiv este că organizaţia de pensionari de la Buzău este una dintre cele mai puternice ale Partidului Democrat Liberal, de pensionari şi vârsta a treia, PDL fiind singurul partid din România care are organizaţie internă de pensionari. Această organizaţie de la Buzău este o organizaţie puternică încă din primul an în care s-a înfiinţat în Partidul Democrat Liberal organizaţia de pensionari. Sunt membri care au împlinit, şi ei, deja, 15-20 de ani de când merg în acestă organizaţie şi speranţa lor de a face ceva pentru pensionari m-a determinat să candidez anul acesta, pentru prima dată, la alegerile parlamentare şi să înţeleg că, dacă am ajuns şi eu la 60 de ani, este momentul să încerc să fac o ultimă încercare de a rezolva câteva probleme pentru pensionari.
„A dezvolta cultul muncii în societatea românească este deosebit de important”
În mod special, vreau să menţionez că ideea mea de a dezvolta cultul muncii în societatea românească este deosebit de importantă, este importantă atât pentru faptul că ar determina o reglementare sigură a unui om care munceşte, îi va asigura, la o anumită vârstă din viaţă, la o anumită perioadă din viaţă, o siguranţă a traiului decent pe care-l merită după ani de muncă, destul de mulţi, în speţă 35-40-45 de ani de muncă. Acest lucru se poate reglementa într-o societate de către stat doar dacă există acest cult al muncii, lucru pe care, din păcate, în ultimii ani, mai ales în ultimii ani, chiar şi prin mass-media, chiar şi prin ceea ce se prezintă la şcoală, prin educaţie – nu mai vorbesc de educaţia pe care o primesc tinerii în familie – e pus cam pe locul 14. Toate se vorbesc, toate se analizează, toate se pun în prim-plan; însă ce muncim şi cum ar trebui să muncim şi pentru ce să muncim, nu prea este reglementat şi cred că printr-o legislaţie în domeniu s-ar pune în acord acest lucru şi, în felul acesta, s-ar putea determina o siguranţă a celui care munceşte pentru ultima perioadă din viaţă.
Culmea, ultima lege votată de PDL şi situaţia pensionarilor în general reprezintă unul dintre elementele forte ale propagandei USL contra PDL. Dacă puteţi pune puţin lucrurile la punct; care este adevărul despre Legea Pensiilor?
Legea pensiilor este o lege care, la ora aceasta, cu mici lacune, a pus la început în balanţă perioada de muncă şi contribuţia fiecăruia, în aşa fel încât pensia a fost trecută funcţie de aceste două considerente. Nimic neobişnuit, e firesc; până aici, cred eu, din punctul acesta de vedere, lucrurile s-au reglementat, numai că după ce au trebuit să fie indexate aceste pensii, ele nu au fost indexate nici la timp, nici corect, având în vedere inflaţia, puterea de cumpărare, coşul zilnic.
Dar, chiar şi prin acest lucru, indexarea punctului de pensie este un lucru care, de fapt, duce la discrepanţe severe între cei care au avut pensia recalculată, în sensul că după recalculările din primul moment al acestei legi au apărut acele trepte de pensii care exprimau clar cât a muncit şi cât a contribuit fiecare. În momentul când a început să fie indexat punctul, atunci diferenţele care au existat între diverse pensii au început să crească. Adică, o pensie mică, cu un punctaj mic, primea prin indexare o sumă mică, cei care aveau punctaj mare primeau mult mai mult decât primea cel cu pensie mică. Eu sunt adeptul indexării unei sume fixe. De ce?, pentru ca diferenţa dintre trepte să se păstreze. De ce?, pentru a nu apărea diferenţe în coşul zilnic. Oricum coşul se deteriorează cu aceeaşi sumă pentru toţi. În felul acesta ar fi fost o reglementare mult mai corectă, în sensul că dacă un coş zilnic scade cu un milion în cinci sau şase luni, indexarea trebuia făcută cu un milion pentru toată lumea. Astăzi, se face pentru unii cu 50 de lei şi pentru alţii cu 150 lei. Dintr-odată, se creează diferenţe de coş şi, în felul acesta, unul rămâne cu un coş mult mai sărăcăcios şi altul poate ţine, într-un fel, pasul. Cei cu pensii mari ţineau oricum pasul, cât de cât acceptabil. Cei cu coşurile cărora li se scad sume importante, le scade şi coşul, dintr-o dată se trezesc că nu ajung să-şi asigure strictul necesar. Asta ar fi o primă problemă a pensiilor.
„USL trebuia să vină cu o lege mai bună, nu s-o critice pe cea existentă”
Al doilea lucru care îl consider eu – şi lucrurile astea le-am discutat în partid şi le tot discut din 2007 şi am avut discuţii contradictorii cu conducerea partidului şi n-am reuşit să-i conving, de-abia acum au început să-mi dea dreptate şi de aici m-am decis să intru în alegeri, să cadidez, să ies şi să merg în Parlament – este să încerc să scot pe piaţă un astfel de amendament la Legea Pensiilor.
Cei de la USL, în principiu, dacă nu sunt de acord cu o lege, ar fi trebuit să vină ei cu alta. Eu am lucrat în cercetare vreo şapte-opt ani şi, la un moment dat, am asistat la o scenă adevărată de viaţă. La o prezentare, un cercetător principal, de vreo 70 de ani, om care cercetase instalaţii autodeplasabile pentru irigaţii, a venit cu o instalaţie autodeplasabilă pentru cultura mare, când pe vremea aceea era foarte important ca forţa de muncă să fie cât mai redusă, pentru că nu prea exista, erau oameni care fugeau către oraş… Când a prezentat-o, toţi au sărit că nu e bună, că s-a răsturnat etc., şi au apărut discuţii în contradictoriu, cu scopul de a se opune acestei instalaţii. Şi omul a spus un lucru care eu, pentru o viaţă, l-am avut drept crez. „Domnule, dacă nu este alta, înseamnă că este cea mai bună”. Aşa şi aici. Dacă USL-ul spune că nu este bună sau că nu trebuia implementată, trebuia să vină cu o contra-lege, mult mai bună, în care să vadă pensionarii cât de mari primeau ei pensiile prin legea aia. N-au avut o variantă. Cea de acum a fost una pe care au lucrat-o cei de la Ministerul Muncii din vremea respectivă şi pe care au înaintat-o în Parlament, cu amendamente din Parlament, şi asta a ieşit.
„Statul nu combate munca la negru”
Acum, aspectul acestei legi pe care trebuie să-l identificăm cu adevărat este că totuşi te obligă la nişte ani de muncă, lucru care, în loc să fie venerat şi prezentat ca atare tineretului, îi pune în situaţia să se gândescă că mai bine lucrează la negru, dacă primeşte un ban în plus, decât să lucreze cu carte de muncă. De asemenea, autorităţile nu se duc în teritoriu, să existe o verificare a acestui subiect, cu legi şi cu sancţiuni mult mai dure, astfel încât să fie un aspect de care să se poată ţine cont şi în activitatea Guvernului, prin taxele şi impozitele pe care trebuie să le plătească iniţiatorul unei activităţi şi, în felul acesta, se pierde circuitul acestui câmp al muncii. Zice tânărul: „Nu ai de ce să munceşti cu carte de muncă, pentru că şi aşa n-o să ajungi pensionar” ori sunt situaţii când omul gândeşte că „Lasă că eu n-o să ajung pensionar, dar şi chiar dacă ajung pensionar, nu am şanse să mi se plătească pensia în mod corespunzător muncii depuse. Atunci vom vedea noi ce vom face. Mai bine muncesc acum, iau banul, mă distrez, văd ce fac, cum mă descurc şi restul vom mai vedea”. Însă avem şase milioane de pensionari care, totuşi, aşteaptă nişte bani pe care i-au dat la stat în vederea asigurării unui trai la bătrâneţe. Statul ar trebui să ia nişte măsuri draconice cu cei cu iniţiativă privată, pentru că nu există în ţara noastră sancţiuni de genul ridicarea autorizaţiei unităţii, închiderea firmei sau imposibilitatea de a mai avea altă firmă, de a fi acţionar sau administrator la altă firmă.
Precum în dreptul american…
Da, şi ca în toate societăţile adevărate, când există dovezi de evaziune fiscală clară, pe o perioadă de timp, patru-cinci ani, eşti interzis de la drepturi de acţionariat.
„Tinerii vor avea în mine un apărător al idealurilor lor”
Aţi adus vorba despre tineri. Candidaţi în Colegiul 6 şi faceţi tandem cu cel mai tânăr candidat la un post de deputat…
Acesta a fost un alt motiv pentru care am venit la Buzău. În echipa pe care a încercat domnul Preda să o formeze în lupta electorală pe Buzău suntem un deputat cu experienţă, un tânăr care îşi vede posibilitatea exprimării ideilor la o vârstă destul de fragedă şi un candidat cu înţelepciunea unui om care a trecut în viaţă prin multe şi care ajunge la o vârstă la care cu discernământ şi cu multă analiză poate să pună pe direcţie nişte lucruri bune.
Mai precis, ce le va spune liderul pensionarilor democrat-liberali tinerilor din Colegiul 6, cei care vor vrea să-l voteze pe Ciprian Coman?
Tineretul, încă de pe băncile şcolii, trebuie să aibă un concept despre muncă, trebuie să aibă un concept despre educaţie în societate şi, sigur, nu trebuie să-i lipsească o morală a familiei. Acestea sunt trei lucruri foarte importante pe care nu numai că trebuie să le primească sau trebuie să fie educat în spiritul acesta, ci toate acestea depind de modul în care îşi desfăşoară societatea activitatea; dacă nu există, totuşi, reglementări în legi, în oferte ispititoare pentru tineret, oricât ar vrea un tânăr să facă ceva, nu are cum să facă. Trebuie să-i creem tineretului un mediu şi mesajul meu este că, dacă voi ajunge în Parlament, tinerii vor avea în mine un apărător al idealurilor lor.
În sensul că ar trebui să aibă, în primul rând, opţiuni în a-şi face un domiciliu stabil, şi mă refer la construcţia unei case. S-au încercat timid, la nivelul partidului nostru, astfel de măsuri, dar au fost condiţionate de poziţia tânărului, respectiv de locul de muncă şi de cuantumul venitului. Oricum, un tânăr nu prea poate să aibă un venit foarte mare din cauza lipsei experienţei şi atunci nu prea bate ceea ce s-a dorit cu ceea ce ar fi trebuit să se întâmple. Trăiesc şi eu cu nişte amintiri ale tinereţii. Casa, pe vremea noastră, era un lucru foarte simplu de realizat, şi mă refer nu la casele sociale, ci la cele proprietate. Noi puteam să facem casă cu cinci lei (pe lună, n.r.), spre exemplu. Primeai un avans, împrumut de la CEC, şi plăteai apoi rată după ce intrai în casă pe 20-30 de ani. În momentul acela, vroiai-nu vroiai, era şi un stimulent să te duci la muncă pentru a-ţi plăti ratele… Este adevărat că locul de muncă era asigurat altfel decât este asigurat acum, dar totuşi exista această posibilitate, să poţi s-o faci în felul acesta. Şi atunci ar crea stabilitate unui tânăr într-o firmă, nu s-ar gândi imediat să plece până n-ar fi foarte sigur de experienţa lui, de firma unde se duce, n-ar schimba atât de uşor locul de muncă pentru că ar avea aceste probleme. Dar, sigur, toate acestea fac un conglomerat de educaţie. Dacă nu eşti educat în spiritul acesta, nu poţi să intri în circuitul acesta oricât ar vrea cineva să te bage în el. Nu văd însă nicio televiziune, nici măcar pe cea naţională, care să aibă nişte programe educative în spiritul muncii, nu mai vorbesc de cultură, de sănătate…. Avem emisiuni cu ce se întâmplă, cum se întâmplă… Pentru fete, cum poţi să promovezi cât mai repede într-o căsnicie cât mai avantajoasă şi la băieţi… depinde în ce clan eşti.
„În România, apa trebuie să fie gratuită pentru agricultori”
Colegiul dumneavoastră are şi o componentă rurală, comunele sunt comune legumicole, mari consumatoare de apă. Dumneavoastră sunteţi specialist în îmbunătăţiri funciare, probabil că alegătorii din cele patru comune aşteaptă ceva de la fostul director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.
Cât am fost director general, aveam în cap o idee şi o am în cap şi acum, că apa trebuie să fie gratuită pentru agricultori. În România, apa trebuie să fie gratuită din două motive. Pot să vă spun clar, fără nicio jenă, că PSD-ul a fost cel care, în perioada 2002-2004, a scos o lege a îmbunătăţirilor funciare în care a supus la plată nu numai pe cei care aveau nevoie de apă, cei care făceau agricultură şi aveau nevoie de irigaţii, dar şi pe cei care sunt cu terenurile pe suprafeţe amenajate de desecare sau pentru combaterea eroziunii solului. Adică, s-a întâmplat un lucru care duce direct la dezastre. Ne mirăm că pleacă dealuri, că au apărut deşertizări în România. Acum câteva zile s-a amintit puţin, foarte puţin de acest lucru, că România a intrat într-o perioadă de deşertizare. E clar că sudul Olteniei, al Doljului şi al Teleormanului, cât şi toată Dobrogea, este într-o deşertizare totală şi vreau să spun că nu este exclusă nici Câmpia Buzăului. Câmpia Buzăului, în proiectele de dinainte de ‘90, urma să fie complet amenajată pe irigaţii şi desecare, şi era alimentată de canalul Siret-Bărăgan. În presă, de multe ori, chiar şi conducerea mea, şi le-am spus să nu mai amintească lucrul acesta, că-l spun greşit – dar domnul Boc n-a înţeles, s-a bazat pe ce i-a spus domnul Tabără, care, după părerea mea, a fost un ministru care n-avea ce să caute la Ministerul Agriculturii -, căci acel canal Siret-Bărăgan nu a fost proiectat cu gândul să alimenteze Bărăganul. El alimenta Câmpia Buzăului. Se numea aşa pentru că pleacă de unde pleacă şi ajunge unde ajunge; ca atare, trebuia să i se dea o denumire. Singura sursă de apă fiabilă este Dunărea, pe timpul verii, pentru marile amenajări agricole. Iar în Câmpia Buzăului, sursa considerată utilă pe timpul verii este Siretul. Siretul are un debit care, mai mult de-atât, nu poate să ducă. Ca urmare, pe parcurs ce acest canal magistral înainta, şi prelua apa din Siret, pe timpul verii, implicit pe timp de secetă – nu discutăm de viituri, sigur el putea să aibă rol şi de atenuare a unor viituri de pe Siret – dar, în principal, a fost făcut pentru acest lucru. În Câmpia Buzăului nici n-au fost începute amenajările de irigaţii…
Acum, şi PSD-ul văd că a preluat acest lucru, că va face acest canal. Este o prostie, ei nici nu ştiu despre ce este vorba. L-au numit pentru că li s-a părut că sună frumos şi că dă bine la oameni. Dar el, de fapt, nu este decât cu scopul de a folosi apa în Câmpia Buzăului şi acolo trebuie făcute amenajări. Noi am avut amenajări trei milioane de hectare de irigaţii, ne-am bătut joc de ele, le-am predat unor fermieri, că aici a fost problema. Staţiile mari de pe Dunăre funcţionează, încă funcţionează. Aşa cum sunt ele, energofage, funcţionează. Dar celelalte, care au fost amenajări interioare, şi nu vorbesc de canalele magistrale care pot primi apă oricând, ci de cele care preiau ape din canalele magistrale prin staţiile de pompare. Acestea au fost devastate şi scoase din funcţiune, atât staţiile, cât şi amenajările.
Pentru legumicultorii din zonă, cât şi pentru majoritatea fermierilor din Ţara Românească, având în vedere că din zece ani opt sunt secetoşi, în România nu se poate face agricultură fără apă. Şi agricultura este încă singura şansă a României de a ieşi din colaps economic. Dacă seceta de anul acesta se va repeta, în următorii ani ne vom trezi că nu putem să mai facem faţă crizei alimentare mondiale, care se ştie că există şi care se accelerează şi la care noi nu am purces pentru că încă ne mai descurcăm, dar s-ar putea ca, în timp, să începem să suferim. Cine, noi care eram grânarul Europei şi care am avut realizări în agricultură deosebite.
„Banii sunt mai mulţi decât este necesar pentru a avea apă gratuit”
Cu ce bani se poate asigura apa gratuită?
Anual, din Ministerul Agriculturii “zboară” fonduri enorme pentru calamităţi. Toţi fermierii îşi pun culturi care, mai mult sau mai puţin, în funcţie de an, devin calamitate. Fie că-i prea multă apă, fie că-i prea multă secetă, fie că a bătut vântul etc. Această problemă ar putea fi scoasă din Ministerul Agriculturii şi ar fi fost firesc tranşată către asigurători. La ora asta, un fermier nu se poate asigura, pentru că nu are condiţiile necesare. Niciun asigurător nu vine să-i asigure recolta, cultura, dacă el nu are condiţiile ca la carte, adică apă, lucrările care se execută etc. Şi atunci nu se poate asigura. Şi dacă nu se asigură şi are pagubă, prima lui grijă este să ceară la stat bani. Este o primă sursă.
A doua sursă foarte importantă, care iarăşi ar putea aduce bani în zona asta, este producţia mare care s-ar putea obţine, asigurând această apă şi care ar pleca într-un circuit total – industria alimentară, de comerţ direct pe piaţă etc, care produc venituri la stat.
Şi, nu în ultimul rând, vreau să vă spun că din subvenţia care o primeşte la hectar s-ar opri o mică sumă, infimă, pentru activităţile de îmbunătăţiri funciare. Şi iată că banii sunt mai mulţi decât este necesar pentru a avea apă gratuit. Este un lucru incredibil de simplu, de evident şi de firesc şi nu-l foloseşte nimeni pentru că sunt alte interese. Acesta este adevărul. Această activitate de îmbunătăţiri funciare, înainte de '90, lua din fondul de investiţii al Ministerului Agriculturii 85%. Deci 85% din veniturile Ministerului Agriculturii plecau în îmbunătăţiri funciare.
Noi discutăm de apa din zona de şes, de câmpie, unde se face agricultură mare, dar putem vorbi de eroziunea solului care duce la alunecări de dealuri masive, plecări de case, de sate, terase care s-au distrus în vederea culturilor de viţă de vie, în general a tuturor lucrărilor de horticultură, au dispărut livezi cu soiuri româneşti, sănătoase. Sunt nişte implicaţii extraordinare. De ce?, pentru că nu s-a vrut sau nu s-a ţinut cont de acest lucru. S-a plecat de la fărâmiţarea terenurilor, apoi fiecare s-a trezit că nu are cu ce să lucreze pământul, la un moment dat pe la arendaşi, dar arendaşii n-aveau interes deoarece, cu ceea ce îl fură pe proprietar îşi acoperă cheltuielile.
Şi pot să vă spun că acesta-i un alt motiv pentru care nu s-a înaintat în agricultură, pentru că arendaşii au pus mâna pe terenuri foarte multe şi apoi s-au îmbogăţit fără nicio problemă, fără să plătească impozit la stat, să fie vreun control asupra a ceea ce fac, nişte lucruri scăpate de stat din mână şi, de fiecare dată când este vorba să se întâmple ceva, se duc pe Apa Sâmbetei, pentru că apar tot felul de interese meschine ale unor oameni… Îi ştim care sunt agricultorii mari… Porumboiu, Nicolae, Voiculescu… Nu-i niciun secret, ăştia sunt. Se ştiu firmele mari din agricultură.
„Dacă noi reuşim să punem pe agricultură punctul pe i, atunci mai putem contribui efectiv cu ceva la îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului”
Experienţa mea de manager şi experienţa acestor ani în care am trăit prin muncă şi prin responsabilitate şi prin decizii corecte şi am şi dovedit-o de-a lungul timpului, mă recomandă. Aici, în Buzău, sunt foarte mulţi oameni care mă cunosc, care au lucrat cu mine, fie în Irak în perioada ‘85-‘90 – acolo aveam 3.000 de oameni, era un schimb permanent, din cei 3.000, 1.500 se schimbau la un an de zile, şi mulţi din domeniul meu, de îmbunătăţiri funciare, şi Buzăul a excelat totuşi, a avut oameni foarte buni în domeniu şi meseriaşi adevăraţi, au trecut pe acolo şi am lucrat cu ei – şi, nu mai departe, din perioada în care am fost director general la ANIF, mă cunosc foarte mulţi, pentru ce am vrut şi cum am vrut să fac. Este adevărat că m-am lovit de interesele meschine ale unora, lucru care m-a şi determinat, în 2007, să plec prin demisie. Îmi pare rău că am plecat atunci, că poate nu-i lăsam să se aleagă chiar praful. Eu cred că mai sunt şanse de revigorare a domeniului şi, bineînţeles, din experienţa mea şi, fără modestie, vă pot spune că sunt unul din puţinii care au mai rămas în viaţă cunoscând secretele acestui domeniu la nivel actual. Aş putea să-l ridic însă prin câteva modificări de legi, prin avantaje create în felul acesta agricultorilor.
Pentru orăşeni, vreau să spun că acest lucru are o implicaţie foarte importantă. Cheltuielile fiecărui cetăţean se fac pe alimente şi pe celelalte cheltuieli generale pe care le are în casă pentru utilităţi şi pentru alte mici, diverse, lucruri de întreţinere a casei. În rest, dacă face faţă acestui subiect, sigur nu-i mai rămâne pentru altceva şi altora poate nu le ajunge nici pentru minimul necesar. Atunci, singurele cheltuieli care se pot scădea, având în vedere că la utilităţi deja s-a trecut la privatizări masive, şi nu sunt mari şanse să mai putem reglementa ceva în favoarea cetăţeanului, sunt cheltuielile pentru mâncare. Şi atunci, revin, singura şansă a românului de a-şi duce banii în nişte zone care să-i mai ofere şi altceva decât viaţa asta monotonă de cheltuieli minime, sunt alimentele. Dacă noi reuşim să punem pe agricultură punctul pe i şi să o aducem în situaţia în care ne dorim să o aducem, adică cu rigurozitate şi cu avantaj pentru cetăţean, adică marfă din abundenţă, cu cheltuieli minime pentru fermieri şi cu preţuri minime pentru cumpărător, atunci mai putem contribui efectiv cu ceva la îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului.