• Ştiinţa Baia Mare – SCM Gloria Buzău 57-10 (38-3)
SCM Gloria nu se poate bate, deocamdată, de la egal la egal, cu principalele forţe din rugbyul românesc. O nouă confruntare cu vicecampioana României, Ştiinţa Baia Mare, disputată tot pe Arena Zimbrilor, sâmbătă, în sferturile de finală ale Cupei României, s-a soldat cu un încă un eşec la scor al rugbiştilor buzoieni, la fel cum s-a întâmplat în campionat.
În urmă cu două luni, în etapa a 3-a a SuperLigii, Gloria pierdea în Maramureş cu un sever 7-61, diferenţă care a fost foarte aproape să se înregistreze şi acum, în Cupă. Vicecampioana şi-a asigurat calificarea încă din prima repriză, pe care a încheiat-o în avantaj consistent, 38-3, singurele puncte ale buzoienilor aparţinându-i lui Folau, care a transformat o lovitură de pedeapsă.
Băimărenii au mai slăbit ritmul după pauză, iar în ultimul minut al timpului regulamentar, Robert Murariu a reuşit un eseu pentru echipa buzoiană, transformat de Folau, scor final 57-10, cu o calificare la pas în sferturile Cupei României, reuşită de Ştiinţa Baia Mare. Pentru Gloria, a fost ultimul meci din acest an, elevii lui Costică Merşoiu urmând să revină în competiţii în martie anul viitor, odată cu reluarea SuperLigii.
SCM Gloria Buzău: Vlad Leică, Alexandru Crăciun, Mihail Boian, Florin Curcan, Ştefan Ştefăroi, Paula Folau, Alexandru Afloare, Ionuţ Platon, Valentin Matache, Robert Murariu, Sorin Coşereanu – cpt., Puniani Malafu, Cristian Boboc, Nikholas Moa. Rezerve: Dorin Boţan, George Moise, Peter Kobylianski, Nicu Baboiu, Marian Lupu. Antrenori: Mugur Preda, Costică Merşoiu.
Cupa României, sferturi de finală:
Steaua Bucureşti – Tomitanii Constanţa: 67-5
CSM Bucureşti – Dinamo Bucureşti: 46-11
Ştiinţa Baia Mare – SCM Gloria Buzău: 57-10
Timişoara Saracens – Universitatea Cluj: 49-3
Semifinale:
Ştiinţa Baia Mare – CSM Bucureşti
Timişoara Saracens – Steaua Bucureşti
Finala Cupei României este programată pe 30 noiembrie, de la ora 12,00.