Împuşcat după ce i-a rupt nasul unui poliţist

Oprit pentru control, scuteristul a atacat cu un cuţit, spray paralizant şi o şurubelniţă, după care l-a lovit cu piciorul în faţă pe un agent

Un individ recalcitrant, cunoscut ca un cal breaz în zona comunei Smeeni, a fost împuşcat, luni seară, în braţ, după ce i-a fracturat piramida nazală unui poliţist care îl oprise pentru a-l sancţiona, întrucât conducea un scuter neînmatriculat şi nici nu avea permis.

Originar din judeţul Brăila, bărbatul de 45 de ani s-a pripăşit de ceva vreme prin părţile Buzăului, câştigându-şi renumele de scandalagiu notoriu şi individ recalcitrant. Umbla înarmat cu un cuţit şi un spray paralizant, chiar şi cu o şurubelniţă, cu care nu s-a sfiit să îi atace pe poliţişti în momentul în care aceştia au reuşit să îl oprească după o urmărire de doi kilometri, pentru ca în cele din urmă să îl lovească cu piciorul în faţă pe unul dintre ei.

Totul a început cu un banal control de rutină, efectuat de un echipaj e poliţie pe DC 2 C, care a reperat luni un mopedist ce a trecut pe lângă filtru fără a avea plăcuţă de înmatriculare. Călare pe scuter se afla bărbatul de 45 de ani, căruia poliţiştii i-au făcut semn regulamentar să oprească. Individul i-a ignorat total şi şi-a văzut de drum, poliţiştii pornind imediat în urmărirea sa. S-au ţinut după el circa doi kilometri, reuşind să-l oprească în apropiere de loca­litatea Moisica, la marginea unui lan de floarea soarelui. Aici i-au solicitat documentele, moment în care au constatat că individul nu avea nici permis, aşa că i-au comunicat că i se va întocmi dosar penal. În acel moment, mopedistul a devenit violent şi a început să se certe cu poliţiştii, scoţând chiar cuţitul de la brâu şi sparay-ul paralizant din buzunar. Poliţiştii auîncercat să-l imobilize, dar scandalagiul s-aîmpotrivit din răsputeri, la un moment dat reuşind chiar săîl lovească cu piciorulîn plină figură pe unul din ei. Văzând apoi că poliţistul pe care l-a lovit a început să sângereze, scandalagiul şi-a abandonat mopedul şi a luat-o la fugă prin lanul de floarea soarelui. Poliţistul a scos pistolul şi a efectuat somaţiile legale, însă agresorul şi-a continuat fuga pe câmp. Agentul  a tras atunci două cartuşe în direcţia sa, gloanţele rănindu-l pe fugar în mâna stângă. Deşi rănit, acesta şi-a continuat fuga, declanşându-se o nouă urmărire, de această dată prin lanul de floarea soarelui. Au fost mobilizate forţe suplimentare, iar după câteva zeci de minute, scandalagiul a fost prins, fiind dus la spital, acolo unde ajunsese şi poliţistul pe care îl lovise cu piciorul în faţă.

În prezent, ambii sunt internaţi, bărbatul de 45 de ani fiind cercetat penal pentru ultraj, conducere fără permis, conducere pe drumurile publi­ce a unui autovehicul neînmatriculat şi pentru port ilegal de armă albă, având toate şansele ca după externarea din spital să ajungă direct în arest.

 

Poliţistul agresat acuză stări de ameţeală

 

Poliţistul care s-a ales cu piramida nazală fracturată şi care l-a împuşcat ulterior pe agresor este agentul principal Cătălin Alecu Nenciu, care în cursul zilei de ieri se reţimţea serios în urma loviturii ­pri­mite. Cu toate că acuza stări de ameţeală şi dureri de cap şi, în plus, avea nasul fracturat acoperit cu un bandaj, acesta a fost de acord să stea pentru câteva minute de vorbă cu presa şi să povestească cele petrecute. Acesta a relatat că bărbatul de 45 de ani a fost agresiv din start, imediat după ce s-a reuşit blocarea sa la marginea localităţii Moisica. Poliţistul a relatat că el se afla cel mai aproape de agresor atunci când acesta a scos cuţitul şi spray-ul paralizant, fiind primul atacat. Iniţial, s-a încercat imobilizarea bărbatului, dar acesta s-a împotrivit şi chiar a ripostat.

„În timp ce încercam imobilizarea suspectului, acesta m-a lovit cu piciorul în zona feţei, eu fiind cel mai aproape de el în acel moment. Atunci am scos pistolul, am executat somaţie legală, apoi am tras un foc de avertisment în aer, după care, pentru că suspectul continua să fie violent, am tras în direcţia acestuia, rănindu-l la braţul stâng”, a declarat ieri poliţistul, care se află încă internat în spital.