L-am cunoscut pe actualul director al Companiei de Apă, Ionel Tescaru, în primăvara anului 2004, când, după patru ani de guvernare neagră a pușcăriașului Adrian Năstase, opoziția de dreapta începea să se regrupeze. A fost anul Alianței ,,Dreptate și Adevăr” și anul în care Traian Băsescu a fost ales președintele României. Aceasta în toamnă, pentru că în primăvară, la alegerile locale, Partidul Național Liberal și Partidul Democrat au candidat pe liste separate, primul protocol între cele două formațiuni fiind semnat, pe plan local, imediat după al doilea tur de scrutin pentru funcția de primar al municipiului.
Ionel Tescaru a apărut pe firmament drept ,,candidat-surpriză” al Partidului Național Liberal. O mare surpriză, într-adevăr, dat fiind că acesta era angajat, pe o funcție de top-management, într-o societate comercială al cărei proprietar era cunoscut pentru relația sa de mare notorietate cu șefii social-democrați de la acea dată: Ion Vasile, Nicolae Frânculescu, Marcel Ciolacu și Constantin Boșcodeală. Semnele de întrebare pe care oamenii de dreapta de bună credință – cei care au sperat într-o schimbare a sufocantului regim social-democrat și pe plan local – și le puneau în legătură cu Ionel Tescaru au fost spulberate prin agresivitatea campaniei pe care PSD Buzău a dus-o și împotriva sa. Presa scrisă a vremii consemnează o caracterizare pe care staff-ul de campanie a lui Constantin Boșcodeală o făcea candidatului PNL: ,,milog-lipitoare”.
După o campanie electorală flască – precum cea a ,,liberalului” Romanescu de peste patru ani -, Tescaru s-a clasat al treilea, fiind ales și consilier local. Bineînțeles că, nu după mult timp, a trecut în barca PSD – pe atunci migrarea politică a aleșilor locali nu era sancționată cu pierderea postului și nici Liviu Dragnea nu se inventase -, fiind răsplătit, după și mai scurt timp, cu funcția pe care o deține și în prezent. Pentru servicii aduse social-democraților ca iepuraș de campanie al primarului Constantin Boșcodeală. Și, atunci, cum să nu dai dreptate celor care-l numeau ,,milog-lipitoare”, și pe care apoi i-a mângâiat cât l-au ținut maxilarele pentru un post mai mult decât călduț?
Trecând anii, imaginea aceasta s-a mai estompat. Te puteai întreba, fără să greșești, câți nu ar fi făcut asemenea aranjamente pentru un loc de muncă precum al lui Ionel Tescaru? Mulți au făcut lucruri mult mai jenante, pentru mult mai puțin.
Totuși, ultimele evenimente mă fac să cred că autorul celebrei sintagme ,,milog-lipitoare” – despre care gurile rele spun că i-ar aparține chiar șefului de la acea dată a pesediștilor buzoieni – a avut mare dreptate.