Senatorul PSD de Buzău Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanţe şi, anterior, al Fondurilor Europene, în guvernul Ponta, figurează pe lista datornicilor la stat dată publicităţii de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Fostul ministru trebuie să plătească Fiscului 73.702 de lei; obligaţiile fiscale principale ale lui Eugen Orlando Teodorovici se ridică la 33.782 de lei, la care s-au adăugat penalităţi care, în timp au devenit mai mari decât obligaţiile fiscale, ajungând la 39.920 de lei.
Fiscul a publicat, luni, lista cu datornici persoane fizice care înregistrau restanţe de peste 1.500 lei la 31 martie. Pe listă figurează 187.230 debitori, care au de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere. Din totalul acestora, Fiscul poate recupera la acest moment circa 2,3 miliarde lei.
Fostul ministru Teodorvici a fost ales senator de Buzău pe 11 decembrie 2012 pe listele Uniunii Social Liberale, poziţie din care a vizitat municipiul care l-a propulsat parlamentar doar la tăieri de panglici şi, câteodată, la şedinţele PSD Buzău, organizaţie în care deţine, de drept, funcţia de vicepreşedinte, ca parlamentar al partidului. Întrecut la minciuni doar de cel care l-a promovat în Executiv, fostul premier Victor Ponta, Teodorovici este mai cunoscut amatorilor de ştiri mondene prin viaţa de noapte pe care o petrece în cluburi din Capitală, fapt care i-a atras porecla, aruncată în spaţiul public de fostul preşedinte Traian Băsescu, de ,,dandy de la Fonduri Europene”. La Buzău s-a distins prin uşurinţa cu care s-a spălat pe mâini de principala sa promisiune electorală – precum şi a actualului preşedinte PSD Buzău, Marcel Ciolacu -, respectiv reabilitarea şi darea în folosinţă a podului rutier de la Vadu Paşii, pasând problema în ograda Consiliului Judeţean.
Eugen Orlando Teodorovici a fost luat în vizor de presa centrală imediat după învestirea sa ca ministru de Finanţe, prin faptul că avea datorii ce îi depăşesc cu mult veniturile de bugetar. Conform unei anchete a Digi24, potrivit declaraţiilor de avere, Teodorovici are patru împrumuturi de peste 800.000 de euro, pentru care plăteşte lună de lună 5.400 de euro. Salariul de ministru nu acoperea, însă, niciun sfert din această sumă. În schimb, ministrul încasa bani buni dintr-o chirie; una dintre casele lui e închiriată unui restaurant la care principal acţionar este mama sa. O afacere care, de-a lungul anilor, a mers numai în pierdere şi nu a făcut decât să plătească această chirie ministrului Finanţelor.
Senatorul PSD de Buzău Eugen Orlando Teodorovici are patru case în Bucureşti; una este moştenită, iar trei sunt cumpărate cu credite ipotecare, în 2007 şi 2008, împrumuturile de la bănci însumând 712.000 de euro. De asemenea, în 2011, ministrul Finanţelor a mai luat, de la o persoană fizică, 100.000 de euro împrumut, banii pe care trebuie să îi dea înapoi în zece ani. În total, arată declaraţia de avere, ministrul are datorii de 812.000 de euro.