Iată ce gaură a apărut în Pădurea Spătaru! Cine se face responsabil de defrişare?

   Defrişare pe o suprafaţă ­ime­n­să în mijlocul pădurii Spătaru! Mai multe imagini, cel mai probabil obţinute cu o dronă, primite duminică pe adresa redacţiei, prezintă o suprafaţă de cel puţin un hectar unde pădurea a fost tăiată la ras şi nu este exclus ca acolo să apară alte vile, asemenea celor din jurul pădurii.

   Pădurea este declarată rezervaţie naturală – forestieră şi botanică – dar asta e prea puţin important pentru afaceriştii puşi pe căpătuială, dar şi pe distrugerea mediului, şi aşa viciat, în care trăim. De mai mult timp, se pare că pădurea a fost caroiată în parcele de 3.000 de metri pătraţi şi pregătită pentru defrişări.

   Pe vremuri, proprietari pe aproape două treimi din pădure au fost un politician, doctorul Constantin Angelescu, parlamentar şi ministru plenipotenţiar al României la Washington, şi un primar, Gheorghe Stambuliu. „Cea mai mare parte, cam o sută de hectare, se află în proprietatea urmaşilor doctorului Constantin Angelescu, iar câte 50 de hectare revin lui Dumitru Stambuliu şi fiului său, tot Dumitru. Mai este o proprietate de zece hectare, moştenită de la Don Florica. Celelalte proprietăţi sunt mult mai mici şi au fiecare de la 0,25 hectare, până la două hectare. Toţi aceşti proprietari sunt numai din Costeşti şi Gherăseni“, declara, în 2011, Constantin Moise, primarul comunei Costeşti, pentru adevarul.ro.

   Autorităţile din comuna Costeşti au trasat hotarele dintre parcelele de pădure, în baza unor ti­tluri de proprietate, hărţi şi documente vechi. Dintre cele aproximativ 300 de hectare de pădure, 15 erau încă la stat şi administrate de Ocolul Silvic, iar restul era delimitat în aproximativ 50 de proprietăţi.

   Pădurea Spătaru, rezervaţie forestieră în care se face trecerea de la pădurea de frasin la cea de stejar, este situată la sud de municipiul Buzău, la şapte kilometri distanţă, în vecinătatea Drumului European E85. Acestea sunt câteva din argumentele care dau valoare zonei, din punct de vedere imobiliar. În vecinătatea pădurii au fost ridicate multe vile în ultimii ani, însă se pare că nu a fost suficient.

   Ca şi pădurea Frasinu şi Crângul Buzău, pădurea Spătaru reprezintă un rest din Codrii Vlăsiei, formată din stejar brumăriu, jugastru, ulm, frasin pufos, arţar tătăresc, frasin de luncă. Prin iarba stufoasă se poate zări laleaua de crâng, garofiţa, iar în jurul micilor porţiuni cu apă îşi fac apariţia rogozul, stânjenelul de baltă şi limbariţa. Tot în această pădure mai puteţi găsi umbra iepurelui, mărgăritarul, ghiocelul şi coada cocoşului.

   Într-o ediţie viitoare vom reveni cu informaţii şi punctul de vedere al autorităţilor responsabile cu protejarea suprafeţei forestiere a judeţului, tot mai redusă de la un an la altul.