Sărata Monteoru nu va fi uitată prea curând de handbaliștii de la Politehnica Iași. Sâmbătă, în Sala Sporturilor din stațiunea buzoiană, gruparea ieșeană a sărbătorit promovarea în Liga Națională, după un meci câștigat împotriva lui HC Buzău. Pe locul 2, la două puncte în spatele Farului Constanța, Politehnica Iași era obligată să învingă ca să-și asigure promovarea directă în primul eșalon, fără a mai trece prin emoțiile turneului de baraj.
Pentru ieșeni, buzoienii au fost gazda perfectă. Fără niciun obiectiv și cu locul 4 asigurat, HC Buzău nu a pus mai deloc probleme oaspeților și, după o primă repriză ceva mai echilibrată, pe care au încheiat-o în avantaj de patru goluri, 14-10, ieșenii s-au dezlănțuit în partea a doua, iar fiecare acțiune încheiată cu gol aducea aerul proaspăt al eșalonului de elită. S-a terminat 28-19 pentru Politehnica, iar băieții conduși de Cornel Bădulescu, Leonard Bibirig și Florin Spiridon au declanșat imediat sărbătoarea.
„S-a încheiat un sezon în urma căruia ne-am îndeplinit obiectivul. A fost un meci încrâncenat, dar băieții s-au montat extraordinar și au reușit să câștige. Așteptăm să ajungem la Iași și să ne bucurăm alături de suporteri și de conducere“, a declarat Florin Spiridon, antrenor Politehnica Iași, imediat după meciul de la Sărata Monteoru.
Farul și Bacăul, la baraj
Deși a mai rămas de jucat o etapă din acest campionat, situația este clară în Seria A a Diviziei A. Politehnica Iași a promovat direct în Liga Națională, iar Farul Constanța (locul 2) și Știința Bacău (locul 3) vor participa la turneul de baraj. HC Buzău, aflată și ea sâmbătă la ultimul meci al sezonului, a încheiat campionatul pe locul 4.