Disperat că sătenii din comuna Gălbinaşi din judeţul nostru nu vor să-şi cosească buruienile cât gardul din faţa caselor, primarul Mihail Pavel a decis să rezolve problema prin erbicidare.
Frumos ar fi acum să "taie" şi câte o factură mare la fiecare sătean pentru contravaloarea chimicalelor folosite, după modelul practicat în multe ţări civilizate.
Disperat că sătenii din comuna Gălbinaşi din judeţul nostru nu vor să-şi cosească buruienile cât gardul din faţa caselor, primarul Mihail Pavel a decis să rezolve problema prin erbicidare.
Frumos ar fi acum să "taie" şi câte o factură mare la fiecare sătean pentru contravaloarea chimicalelor folosite, după modelul practicat în multe ţări civilizate.
În septembrie anul trecut, am fost la Congresul Mondial al Apei de la Montreal, Canada şi, la invitaţia unui prieten român plecat de mulţi ani acolo, i-am vizitat casa din Toronto – aproape de Cascada Niagara.
Canada este a doua ţară din lume ca întindere după Rusia, dar cu o populaţie de doar 34 milioane de locuitori.
Ceea ce te şochează, în afară de construcţii şi de infrastructură, este curăţenia şi imensitatea gazonului tuns perfect şi care îţi crează senzaţia că se întinde, cu verdele lui închis, peste tot statul.
Mi-am întrebat prietenul dacă primăriile au grijă de acest prim semn de civilizaţie.
Răspunsul a fost că fiecare canadian este obligat să-şi întreţină gazonul din faţa casei, a blocului sau a magazinului, iar în situaţia în care cetăţeanul nu face acest lucru săptămânal, în aceeaşi zi cu toată lumea, o echipă din partea primăriei se deplasează imediat şi tunde iarba.
Dar operaţia făcută de primărie este urmată de o factură "umflată" pentru familia sau firma care nu a putut sau nu a vrut să păstreze gazonul "la aceeaşi înălţime".
Mi-am adus aminte că pe vremea lui Ceauşescu, când eram copil la Ţinteşti, primarul trimitea un om pe fiecare uliţă, din casă în casă, să anunţe că în termen de trei zile toate gardurile trebuie reparate şi văruite.
Apoi, mulţi ani am fost "obligaţi" să punem flori în faţa gardului, la stradă.
După care, atunci când a început să se simtă lipsa de mâncare, am fost "forţaţi" să scoatem florile şi să plantăm cartofi.
În toate situaţiile de mai sus, totul se executa întocmai, fără nicio înjurătură, iar satul arăta îngrijit şi mai vesel, din păcate faţă de acum, când toate satele noastre par părăsite, singura activitate care mai indică ceva viaţă fiind cea din cârciumi.
Sunt totuşi destul de mulţi oameni care, atât în satele buzoiene, cât şi în oraşele judeţului, din proprie iniţiativă au plantat o mulţime de flori frumoase, dar care fac notă discordantă cu restul de 90 la sută din privelişte, unde câinii aproape sălbăticiţi stau tolăniţi la umbra buruienilor înalte.
Este o imagine şocantă când vezi că steagul României a fost imprimat din ordinul primarului pe băncuţe, pe stâlpii de telegraf sau de „curent”, sau flutură în faţa primăriei, a şcolii şi a postului de poliţie, în timp ce câinii vagabonzi şi buruienile „au cucerit” satul.
Cred că mai patriotic ar fi să cosim iarba şi să strângem câinii, decât să afişăm simbolurile naţionale.
Dar, poate gestul primarului Pavel din Gălbinaşi va trezi, conform imnului naţional, "din somnul cel de moarte" atât pe concetăţeni, dar mai ales pe colegii primari, pentru a avea adevărata ….. iarbă verde de acasă!
Constantin TOMA este
Inginer şi Preşedintele Grup Romet