Hoțul strigă „Hoții!”. PSD acuză ACL că a furat startul campaniei electorale,dar distruge într-o veselie afișele opoziției

Social-democrații buzoieni au ținut cu tot dinadinsul să „iasă cu ceva în presă” în preziua debutului campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale

din 2 noiembrie, care a început în noaptea de vineri spre sâmbătă. Astfel că, vineri după-amiază, au trimis presei un comunicat mânios în care arată cu degetul spre reprezentanții Alianței Creștin Liberale, pe care îi acuză că ar fi furat startul campaniei electorale, afișând, pe blocul ACR, un mesh reprezentându-l pe candidatul la președinție al ACL, Klaus Iohannis.

„Reprezentanții PNL și PDL au decis să încalce flagrant legea electorală, afișând încă de azi (joi, n.r.) dimineață pe blocul care găzduiește sediul ACR  din municipiul Buzău un mash imens prin care este promovat candidatul Klaus Johannis. Cu toate că, oficial, campania începe mâine (vineri, n.r.) la ora 0,00, iată că <neamțul corect> se dovedește adeptul unei campanii în care trișează cum poate și a furat startul. Așa concepe Klaus Johannis legalitatea. Își începe campania pentru a fi președintele românilor încălcând legea. Vom sesiza Biroul Electoral de Circumscripție și instituțiile care ar trebui să sancționeze afișajul ilegal”, se arată în comunicatul de presă scris pe genunchi, pe o hârtie fără antet.

Ce nu au observat, însă, autorii comunicatului au subliniat reprezentanții buzoieni ai Alianței Creștin Liberale, care, în replică, precizează că mashul cu pricina se încadrează perfect în ­le­gislația electorală, atât timp cât nu conține un îndemn explicit la vot: „ACL Buzău a  montat câteva mesh-uri pentru promovarea domnului Klaus Iohannis fără a exista un îndemn la vot explicit formulat pe acest tip de material electoral. În consecință, nu am încălcat legislația electorală în vigoare, așa cum fals afirmă PSD în comunicatul remis presei”.

Mai mult, reprezentanții ACL Buzău spun că social-democrații trebuie să accepte faptul că „un om precum Victor Ponta, care întruchipează minciuna, fățărnicia și corupția, nu va ajunge președintele țării”: „În condițiile în care PSD dorește să instaureze teroarea la nivelul județului Buzău amenințând aleșii locali ai opoziției sau promițând fonduri publice primarilor din PNL și PDL, partidul lui Victor Ponta nu ar trebui să lanseze aceste acuzații puerile. PSD trebuie să accepte ideea că nu este partid unic, chiar dacă în multe acțiuni moștenește mentalitatea comunistă, că există opoziție în România și în județul Buzău. Dar mai ales, PSD trebuie să accepte că un om precum Victor Ponta, care întruchipează minciuna, fățărnicia și corupția, nu va ajunge președintele țării. Suntem convinși că atât la nivelul întregii țări, cât și la nivelul județului Buzău, Klaus Iohannis va avea susținerea cetațenilor pentru a deveni în noiembrie preșe­dintele României”.

În timp ce se întrec în a arăta cu degetul către așa-zisele încălcări ale legii electorale din partea opoziției, în teritoriu social-democrații au lansat o adevărată ofensivă ilegală împotriva afișelor Alianței Creștin Liberale, rupând sau acoperind cu propriile afișe pe cele ale candidatului ACL, Klaus Iohannis. Iar imaginea alăturată, surprinsă duminică dimneață, la Gălbinași, este grăitoare în acest sens.