Persoane cu funcții de conducere din Administrația Prezidențială a lui Traian Băsescu, Ministerul Mediului și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat au intervenit pentru ca Horia Simu – fost proprietar al societăților comerciale buzoiene Cord și Glass Corp – să obțină, în anul 2011, despăgubiri nelegale de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru un teren din municipiul Constanța, arată rechizitoriul prin care omul de afaceri a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție.
„Obținerea acestor despăgubiri nelegale de inculpat s-a datorat intervențiilor făcute de acesta direct, prin intermediul unor angajați ai societăților sale ori prin intermediul unor persoane ce ocupau diverse funcții de conducere în cadrul Ministerului Mediului, Administrației Prezidențiale sau RAAPPS pe lângă autoritățile implicate în procedura de retrocedare, respectiv Primăria Municipiului Constanța, Prefectura Județului Constanța, ANRP și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervenții care au avut ca finalitate, pe de o parte, urgentarea soluționării dosarului de despăgubire, iar, pe de altă parte, soluționarea favorabilă a acestuia, prin acordarea de despăgubiri care nu i se cuveneau“, se precizează în rechizitoriu.
Procurorii mai susțin că o persoană, care la acel moment ocupa funcția de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, i-a intermediat lui Simu o întâlnire cu prefectul județului Constanța: „În același scop al obținerii cât mai urgente a despăgubirilor, inculpatul Simu Horia, prin intermediul (…) – consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale la acea dată, s-a întâlnit cu prefectul județului Constanța (…) și a obținut sprijinul acestuia pentru soluționarea favorabilă și urgentă a dosarului, aspect materializat prin validarea cererii de despăgubire de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și înaintarea dosarului la ANRP“, se mai arată în rechizitoriu.
Tot prin intermediul unei persoane care avea „o funcție importantă“ în cadrul Administrației Prezidențiale a ajuns Horia Simu și la Crinuța Dumitrean, care era președinte al ANRP: „În urma demersurilor pe care le-a făcut la nivelul Primăriei Constanța și a Instituției Prefectului (…) se reușise ca dosarul să ajungă la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel încât inculpatul Simu Horia a avut nevoie de alte persoane care să-i mijlocească legătura cu (…) inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta. Profitând de relația profesională și de prietenie cu (…), care deținea o funcție importantă la nivelul Administrației Prezidențiale, inculpatul Simu Horia i-a transmis acestuia disponibilitatea sa de a ceda un procent de 25% din drepturile deținute în dosarul de despăgubire nr. 22804/FFC/2010 pentru obținerea cât mai urgentă și într-un cuantum cât mai mare de despăgubiri de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Astfel, (…) prin intermediul (…) – director tehnic în cadrul RAAPPS, a apelat la (…) – director general al aceleiași regii, despre care avea cunoștință că se află într-o relație specială cu inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta, și i-a transmis disponibilitatea inculpatului Simu Horia ca pentru urgentarea și soluționarea dosarului de despăgubire să cedeze 25% din totalul drepturilor litigioase pe care le achiziționase anterior“, mai susțin procurorii anticorupție.
În schimbul sprijinului acordat, Horia Simu i-a cedat persoanei din cadrul Administrației Prezidențiale 10% din drepturile litigioase, printr-un intermediar: „La data de 15.12.2010, la numai câteva zile de la înregistrarea dosarului la ANRP, din dispoziția inculpatului Simu Horia, (…), prin intermediul (…), a cedat lui (…) 10% din drepturile litigioase și, întrucât la momentul respectiv acesta deținea o funcție publică importantă în cadrul Administrației Prezidențiale, l-a interpus ca intermediar și beneficiar aparent pe un apropiat de-al său, respectiv pe (…). Operațiunea de primire mascată a procentului de 10% din drepturile deținute de inculpatul Simu Horia s-a materializat într-un contract de cesiune de drepturi (…) în care cesionar a fost (…), iar prețul stipulat în contractul de cesiune de 100.000 lei nu a fost plătit de cesionar cedentului – aspect confirmat de (…) și (…) – tocmai datorită înțelegerii dintre inculpatul Simu Horia și (…) și dată fiind adevărata natură a operațiunii de a disimula complicitatea la infracțiunea de dare de mită“, se precizează în rechizitoriul DNA.
Crinuța Dumitrean și Horia Simu au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, alături de alte opt persoane, în dosarul ANRP 5, care vizează supraevaluarea despăgubirilor pentru un teren din municipiul Constanța. Crinuța Dumitrean, la data faptelor președinte al ANRP și al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost trimisă în judecată sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul și luare de mită, potrivit DNA. În cazul omului de afaceri Horia Simu, beneficiarul despăgubirii supraevaluate, acuzațiile sunt de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, dare de mită (două infracțiuni) și spălare a banilor în formă continuată. Potrivit DNA, drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța au fost achiziționate de Horia Simu, printr-un intermediar, la 22 octombrie 2009, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro.
Horia Simu apare pe locul al doilea în topul dosarelor de despăgubiri ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), instituție aflată în subordinea primului ministru, cu despăgubiri obținute de 466,7 milioane de lei. Omul de afaceri se numără printre cei mai mari cumpărători de drepturi litigioase pe Legea 10/2001, potrivit unui raport al Curții de Conturi realizat la ANRP pentru perioada 2007-2011 și finalizat în 2013, el achitând aproximativ 1,5 milioane de dolari pentru drepturile litigioase. Raportul arăta că Horia Simu a înregistrat un câștig din cumpărarea drepturilor de creanță de circa 189 milioane de dolari, calculat la cursul dolarului din 5 martie 2008, de 2,45 lei/dolar. În urma verificărilor efectuate de echipa de control a Curții de Conturi, în dosarele în care au fost cesionate drepturile de creanță s-a sesizat faptul că cele mai multe drepturi au fost transmise la prețuri derizorii în comparație cu valoarea care reiese din evaluarea proprietăților imobiliare revendicate.