După ce anul trecut l-a adus la Buzău pe Ștefan Bănică Jr., Consiliul Județean oferă și în acest an un cadou tuturor buzoienilor cu ocazia Crăciunului. Este vorba despre un alt concert cu scop caritabil, susținut de data aceasta de Horia Brenciu și band-ul său.
Evenimentul organizat cu sprijinul Pro Green Terra va avea loc pe 22 decembrie, ora 19.00, în Sala Sporturilor, iar banii strânși vor fi donați pentru renovarea Secției de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean Buzău. La fel ca în cazul concertului susținut de Ștefan Bănică Jr., prețul unui bilet va fi unul accesibil în comparație cu prețurile obișnuite la evenimentele organizate de asemenea artiști. Astfel, prețul unui bilet la concertul lui Horia Brenciu este de 30 de lei. S-au pus în vânzare 2.500 de bilete, acestea putând fi procurate de la sediul Teatrului G. Ciprian, de pe Bulevardul „N. Bălcescu”. Telefon de contact: 0740.496.561.
Concertul caritabil de anul trecut oferit de Consiliul Județean Buzău a strâns 60.000 de lei, banii fiind oferiți pentru Secția de pediatrie a Spitalului Județean.