Turneu inedit, formulă unică, un singur coordonator: Horia Brenciu. Cunoscutul artist va sosi la Buzău în deschiderea turneului care se va desfășura în întreaga țară, în perioada octombrie-noiembrie și care se va încheia pe 5 noiembrie, cu un concert la Sala Palatului.
Artistul, supranumit „omul-spectacol“, alături de instrumentiștii care alcătuiesc HB Orchestra va veni pe 1 septembrie, de la ora 21,00, la Terasa Atlantis și este posibil ca alături de artist să cânte și buzoianca Adina Răducan, cea al cărei mentor a fost în sezonul trecut al showului X Factor.
Horia Brenciu obișnuiește ca în fiecare an să organizeze câte un eveniment de amploare națională, însă de obicei alege luna martie. Pentru că solicitările din primăvară au continuat, artistul a hotărât să organizeze două turnee pe an. Primul show de asemenea factură, cu orchestră live și invitați de talie națională a avut loc în luna martie 2011, la Sala Palatului, când alegerea unui band amplu a adus un suflu nou evenimentelor de acest gen din țară.
După concertul de la Buzău, Brenciu va continua turneul național la Piatra Neamț, Brașov, Iași, Bacău, Galați, Constanța, Oradea, Craiova, Timișoara, Cluj Napoca și la final Sala Palatului din București.