Handbalistele clubului municipal buzoian părăsesc, în grup, echipa. Printre primele jucătoare plecate s-au numărat handbalistele transferate chiar în urmă cu câteva săptămâni, pentru participarea în Liga Națională. Alături de acestea, de la HM Buzău au mai plecat și alte jucătoare importante.
,,Am rămas cu lotul de anul trecut, dar și așa este mult spus, pentru că anul trecut am mai avut-o și pe Simona Duță, care a plecat, și pe Mirela Vâlcu – două dintre jucătoarele de bază -, deci lotul este mai slab, dar sper ca jucătoarele tinere pe care le aducem să confere un plus de prospețime jocului. Jucătoarele tinere vor veni de la Focșani, de la Brăila, dar până nu semnăm cu ele, vă dați seama că nu putem înainta vreun nume”, spune Ștefan Miloș, președintele HM Buzău.
Cel mai dezamăgit de situație este antrenorul Romeo Ilie: ,,Știam de la început că se va întâmpla așa, pentru că ele veneau ca și jucătoare din Liga Națională pentru Liga Națională. Era puțin probabil să le putem ține, și pe bani puțini. Așa am convenit, că dacă își vor găsi echipă, să plece; este normal, nu ne putem bate joc de ele și să le mințim că facem ceva și să facem cu totul altceva”, a declarat Ilie.
În aceste zile, antrenorul caută disperat soluții pentru alcătuirea unui lot competitiv. ,,Lotul este mult mai slab la ora aceasta, dar sperăm ca până în septembrie, când începe campionatul, să ne reglăm, să mai aducem jucătoare și să facem un lot competitiv”, susține Romeo Ilie.
Campionatul Diviziei A la handbal feminin, a doua ligă valorică din țară, va începe la mijlocul lunii viitoare.