HM Buzău – Dinamo, înfrângere dureroasă

   Peste o mie de buzoieni, printre care și primarul Constantin Toma, au venit duminică, la Sala Sporturilor, pentru a susține formația locala de handbal în derby-ul cu Dinamo București. Din păcate, elevele antrenorului Romeo Ilie nu  le-au putut oferi suporterilor bucuria victoriei într-un meci pe care Dinamo  l-a controlat de la început până la sfârșit. La pauză a fost 7-13, iar la final 27-31.

   „Am întâlnit una dintre echi­pele de Liga Națională ți­nând cont doar de numele uno­ra dintre jucătoare, Ramona Farcău și altele de la echipa națională. M-a bucurat foarte mult atmosfera din sală, la acest meci au asistat foarte mulți suporteri cărora le mulțumesc pentru încurajări“, a declarat președintele HM Buzău, Ștefan Miloș.

   După o primă parte a jocului neconvingătoare, trupa an­trenată de Romeo Ilie a reușit, în repriza a doua, să reducă din diferență, dar nu suficient pentru a-și adjudeca victoria.

Diferență de valoare și considerente financiare

   „Am disputat într-o lună de zile trei finale, cu Rapid, partidă pe care am pierdut-o, cu Piteștiul am câștigat, și cu Dinamo, de care nu am reușit să trecem, pentru că valoarea lotului și considerentele financiare erau net superioare în favoa­rea lor“, a mai declarat ștefan Miloș.

   Cu un lot insuficient numeric, buzoiencele nu s-au putut ridica la nivelul adversarelor. Dinamo are ca obiectiv promovarea în prima ligă încă din primul an de la înființare.

   După această înfrângere, Handbal Municipal Buzău a trecut pe locul trei, cu 21 de puncte. Tot 21 de puncte are și Dinamo, de pe doi și un meci mai puțin disputat. Lide­ra Rapid are 24 de puncte, de asemenea cu un meci mai puțin.