La jumătatea lunii viitoare, cei supranumiți „pionierii power metalului” vor concerta la București, alături de Gamma Ray
Pentru că a rămas mai puțin de o lună până la concertul din 16 martie, de la Arenele Romane, al nemților de la Helloween și Gamma Ray, am considerat că se cuvine a fi făcută o scurtă recapitulare a istoriei celor două trupe, ținând cont de faptul că este vorba de două nume grele care de ani buni țin steagul sus și demonstrează că nu și-au spus încă ultimul cuvânt.
Vom începe cu Helloween, trupă care anul viitor va împlini 30 de ani de la înființare și care, la începutul lui 2013, a scos al 16-lea album din carieră. Deși titulatura adoptată pare o glumă, un joc de cuvinte pe care oricine are minime cunoștiințe de limbă engleză îl înțelege, nemții de la Helloween au dovedit încă de la debut că sunt cât se poate de serioși (ca orice neamț, de altfel) atunci când e vorba de muzică. Așa se face că albumul de debut, Walls of Jericho, a adus în atenția publicului un sound deosebit față de ce se cânta la acea vreme pe scena metalică. Albumul s-a bucurat de succes, însă adevărata explozie s-a produs după editarea următoarelor două albume, Keeper of the Seven Keys I și II. Deși apărute în urmă cu mulți ani, în 1987 și 1988, piesele de pe cele două albume fac furori și în prezent, puține fiind chefurile rockerești în care să nu se dezlănțuie iureșul măcar o dată pe hituri precum I Want Out, Future World, Dr. Stein, Halloween, A Little Time, sau să nu se stingă lumina pe A Tale that Wasn't Right.
Din păcate, după primele trei albume de succes, considerate pietre de temelie pentru genul power metal, a urmat și prima ruptură în trupă, Kay Hansen, chitarist și fost solist până la cooptarea lui Michael Kiske, părăsind formația, pentru a întemeia în 1989 Gamma Ray.
După succesul avut cu primele trei albume, a urmat o perioadă în care trupa a intrat într-un con de umbră, următoarele două albume scoase după plecarea lui Hansen, trecând aproape neobservate. Pe fondul eșecului înregistrat cu Pink Bubbles Go Ape și Chameleon, tensiunile cresc în sânul trupei, având ca rezultat plecarea tobarului Ingo Schwichtenberg și a solistului Michael Kische. Cei doi au fost înlocuiți de Uli Kusch, la tobe și Andi Deris la voce, fost solist la Pink Cream 69.
În noua formulă, Helloween editează în 1994 Master of the Rings, album care îi readuce din nou în prim plan, momentul fiind considerat o relansare a trupei. Andi Deris reușește cu succes să înlocuiască vocea inconfundabilă a lui Michael Kiske, iar piese precum Why?, Sole Survivor, Where the Rain Grows sau In the Middle of a Heartbeat devin noile hituri ale trupei. The time of the Oath, următorul album, se bucură de asemenea de un mare succes iar Helloween se afla din nou pe culmile gloriei.
Urmează alte două albume apreciate, iar în 2000, în trupă apar din nou tensiuni. Și de această dată se lasă cu despărțiri, chitaristul Roland Grapow, cel care îl înlocuise pe Kay Hansen, și tobarul Uli Kusch părăsind trupa și înființând ulterior Masterplan.
Cei doi au fost înlocuiți de Sascha Gerstner și Daniel Loble, din 2005, formula trupei fiind stabilă.
În ianuarie 2013, Helloween a scos cel de-al 16-lea album, Straight Out of Hell, iar în câteva zile va porni în turneul de promovare Hellish Rock Part II, împreună cu Gamma Ray, ocazie cu care, pe 16 martie vor poposi și la București.
Bilete încă se mai găsesc la prețul de 970 de lei, urmând ca în ziua concertului acestea să coste 110 lei. Concertul de la București este organizat de Promusic Events și revista Maximul Rock.