HC Buzău, victorie impresionantă cu CSM Bucureşti II

   Handbaliştii buzoieni au obţinut o victorie importantă, duminică după amiază, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. HC Buzău s-a impus cu 31 la 26, după 16 – 12 la pauză, în faţa formaţiei secunde a clubului CSM Bucureşti.

   „A fost un meci foarte dificil. A fost ultima noastră etapă acasă şi ne mai aşteaptă încă un meci greu la Iaşi. Cei de la CSM Bucureşti II, deşi sunt nişte copii, au crescut de la an la an şi este tot mai greu să câştigăm împotriva lor. Sperăm să o ţinem tot aşa”, a declarat Alex Cârstea, jucător la HC Buzău.

   La succesul buzoienilor au asistat peste 500 de spectatori, printre ei fiind Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

   „Pot spune că a fost un meci cât zece. Ne-am pregătit intens pentru cel mai intens meci din acest tur şi cred că am jucat destul de bine, cu excepţia câtorva greşeli normale. Mulţumim publicului care a fost la înălţime”, a declarat Liviu Sârbu, jucător la HC Buzău.

   Oficialii echipei buzoiene s-au bucurat după cel mai bun joc din acest an. Etapa viitoare, HC Buzău se va deplasa la Iaşi pentru ultimul joc din acest an, partidă care va avea loc în compania liderului CS Politehnica.

   „Cred că a fost cel mai bun meci al nostru din acest sezon. Băieţii s-au autodepăşit, au respectat indicaţiile de pe bancă, cele date înainte de meci, la pauză sau la time-out-uri. Avem nişte băieţi de caracter, am muncit cu toţii şi cred că este o victorie meritată. Cred că este cel mai frumos cadou pe care puteam să îl facem suporterilor de sărbători, această victorie în faţa unei forţe a handbalului românesc”, a declarat managerul HC Buzău, Răzvan Voicu.

   HC Buzău 2012 ocupă poziţia a IV-a în ierarhia Diviziei A. Buzoienii au acumulat 18 puncte şi pot încheia campionatul pe podium dacă înving la Iaşi, iar Dobrogea Sud Constanţa nu va câştiga ultimul meci al anului.