Aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Județean, în numele cărora semnează secretarul județului, Laurențiu Gavrilă, a dat, ieri, publicității un comunicat de presă al cărui scop este acela de a-l face praf pe prefectul George Sava în disputa dintre cele două instituții pe tema legalității proiectului de hotărâre adoptat de către deliberativul județean luna trecută, prin care așa-zisa demisie a vicepreședintelui Cristinel Romanescu – în fapt o cerere de revocare din funcție – a fost respinsă.
Reamintim că prefectul George Sava a emis, săptămâna trecută, un comunicat de presă prin care arăta că a solicitat Consiliului Județean revocarea hotărârii pentru respingerea eliberării din funcția de vicepreședinte al instituției a lui Cristinel Romanescu, pe motiv de nelegalitate a adoptării ei. ,,Consiliul Județean trebuia să ia act de demisia lui Cristi Romanescu, care este un act unilateral irevocabil. Dumnealor nu trebuiau să emită o hotărâre, ci să ia act de această stare. În aceste condiții, Consiliului Județean i s-a transmis ca, la următoarea ședință, să procedeze la respectarea prevederilor legale și să emită un ordin (sic!) prin care să ia act de demisie”, susține prefectul George Sava.
De cealaltă parte, juriștii Consiliului Județean consideră, în comunicatul emis ieri, pe care îl puteți găsi AICI, că prefectul a suferit o ,,fractură de logică” în momentul în care a încercat să-și argumenteze punctul de vedere: ,,Până aici este evident că pozițiile celor două instituții sunt identice, însă, mai departe, constatăm că Instituția Prefectului, în analiza Hotărârii Consiliului Județean, abordează obiectul hotărârii într-o manieră ajuridică. Se speculează pe seama noțiunii de demisie și se inventează instituții noi. Astfel, se sugerează Consiliului Județean o conduită, respectiv promovarea unei hotărâri prin care să luăm act de încetarea mandatului de vicepreședinte înainte de termen ca urmare a demisiei, hotărâre care să fie adoptată indiferent de voința exprimată în vot a consilierilor. Dincolo de fractura logică a acestei aserțiuni: cum să adopte un organ deliberativ o hotărâre dincolo de voința aleșilor? Trebuie să remarcăm absența totală a întemeierii în drept a acestei propuneri”, se arată în textul respectiv.
Reamintim că, în urma indicațiilor primite de la Centru, Cristinel Romanescu, pe atunci co-președinte PNL Buzău, s-a făcut că-și dă demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, funcție obținută și păstrată cu sprijinul Partidului Social Democrat, înregistrând la secretariatul instituției o cerere ambiguă, prin care solicita, de fapt, eliberarea din funcție care, conform ultimelor modificări aduse Legii administrației publice locale, trebuie să întrunească girul majorității calificate, de două treimi din numărul consilierilor județeni aflați în funcție, fapt care nu s-a întâmplat. Astfel Romanescu a încercat să justifice, în fața conducerii centrale a Partidului Național Liberal, faptul că nu a respectat indicațiile primite. Cum, de altfel, până la această dată, nu au respectat-o nici ceilalți membri PNL Buzău proveniți din vechiul Partidului Național Liberal care dețin, cu sprijinul social-democraților, funcții administrative sau de conducere în servicii deconcentrate.