La sfârşitul săptămânii trecute, vineri şi sâmbătă, la Roman s-a desfăşurat cea de-a 11-a ediţie a turneului „Roman-Vodă Muşat”, la care, alături de gazde, au mai participat HCF Piatra Neamţ şi SCM Gloria Buzău. Iniţial, pe lista organizatorilor, au fost trecute şi numele prim divizionarelor Corona Braşov şi Danubius Galaţi, dar ambele au declinat invitaţia în ultimul moment. Echipa buzoiană a deschis turneul cu un meci împotriva divizionarei secunde HCF Piatra Neamţ, pe care elevele lui Dumitru Muşi şi Romeo Ilie l-au câştigat la pas, 31-22. Ultimele două partide ale turneului le-au pus faţă în faţă pe cele două formaţii din Liga Naţională, CSM Roman şi SCM Gloria. În primul joc, cele două echipe au remizat, 29-29, în timp ce a doua zi CSM Roman s-a impus cu scorul de 30-26 şi şi-a adjudecat din nou trofeul turneului. La final, motive de satisfacţie în tabăra buzoiană.
Dacă cel mai bun portar al turneului a fost desemnată Ana Maria Mîrcă, de la CSM Roman, celelalte două premii individuale puse în joc au intrat în posesia Gloriei: golgetera competiţiei a fost Dziyana Ilyina, iar cea mai bună jucătoare a fost aleasă rusoaica Natalia Vinyukova. Joi şi vineri, la Cis – nădie, SCM Gloria va susţine ultimele meciuri de verificare înaintea startului în campionat, urmând să întâlnească echipa locală Măgura. Apoi pregătirile hand balistelor buzoiene vor intra în linie dreaptă pentru meciul de debut în noul campionat, duminică, 2 septembrie, la Sala Sporturilor, împotriva lui HCM Rm. Vâlcea.
HC Buzău, la Cupa Municipiului Bacău Şi echipa masculină de handbal a Buzăului a susţinut, în week-end care a trecut, primele amicale ale verii. HC Buzău a participat la Cupa Municipiului Bacău, unde a suferit două înfrângeri şi a înregistrat o remiză. Buzoienii au pierdut meciurile împotriva viitoarelor adversare din campionat, 27-30 cu CSU Suceava şi 23-27 cu CSM Bacău şi au terminat la egalitate, 26-26, cu divizionara secundă CSM Reşiţa. Sâmbătă, în următorul amical, HC Buzău o va întâlni pe Dunărea Călăraşi. Startul handbaliştilor buzoieni în noul sezon al Ligii Naţionale este programat miercuri, 5 septembrie, în deplasare, cu Minaur Baia Mare.