Handbal, Divizia Națională, HM Buzău. Reformă (și) în handbal?

Liga secundă ar putea suferi modificări majore

 

Federația Română de Handbal pare decisă să schimbe stuctura diviziei secunde la feminin. Conducătorii handbalului românesc au primit foarte multe cereri de înscriere în noua stagiune a diviziei naționale, astfel că în 2011 – 2012, liga a doua “la fete” ar putea avea două serii a câte 12 echipe, urmând ca întrecerea să se desfășoare în sistem tur – retur. Ultimul sezon, 2010 – 2011, s-a desfășurat în două serii, a câte opt echipe, în sistem “scoțian”, tur – retur de două ori. Romeo Ilie, tehnicianul Handbal Municipal Buzău ar prefera să se păstreze vechea modalitate de desfășurare a competiției: “Nu știm dacă va mai fi același sistem competițional, pentru că am înțeles că s-au înscris foarte multe echipe. Dacă se vor înscrie 12 formații, se va reveni la vechiul sistem competițional cu tur și retur. Era bine și tur – retur de două ori, pentru că erau foarte multe jocuri, iar meciurile ne ajută la omogenizare și creșterea în valoare”.

 

            Rămân în sală

 

            Cristinel Vioiu, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, a acceptat ca handbalistele buzoiene să își desfășoare în continuare antrenamentele și meciurile în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, chiar dacă gruparea buzoiană are datorii din trecut. Președintele Ștefan Miloș a infirmat zvonurile potrivit cărora HM Buzău ar fi urmat să își desfășoare partidele în altă sală decât cea municipală: “Am încheiat acordul cu DJST. Niciodată nu s-a pus problema să facem ca în anii anteriori, când fugeam de la o sală la alta, când ne loveam de lipsa utilităților sau dădeam de uși închise. Ne vom antrena și vom juca în Sala Sporturilor”.

 

            Promovarea… un vis

 

            Proaspăt retrogradată din Liga Națională în divizia secundă, HM Buzău nu are gânduri de promovare. Ștefan Miloș, omul numărul unu în organigrama clubului buzoian, a menționat că întinerirea lotului este o prioritate, nu revenirea în “lumea bună” a handbalului feminin. “Nu promovarea este obiectivul nostru, ci creșterea acestor junioare pe lângă jucătoarele experimentate. Vom vedea anul viitor, în funcție de locul pe care îl vom ocupa, de lotul pe care îl vom avea la dispoziție și mai ales de banii pe care îi vom avea. Nu ne-am propus promovarea, chiar dacă acest lucru ar fi fost oarecum posibil. Toate celelalte competitoare din Divizia Națională au un lot competitiv, o echipă deja bine structurată, iar noi suntem de abia la început”, a menționat Miloș.

 

            Jucătoare noi

 

            În ciuda problemelor financiare care “lovesc” formația buzoiană, Miloș poartă tratative pentru a aduce încă vreo câteva jucătoare sub comanda tehnicianului Romeo Ilie.

            “Mai sunt câteva jucătoare care sunt în viziorul nostru. Avem în continuare discuții avansate cu alte formații. Nu putem să ne întindem foarte mult, din cauza problemelor financiare, iar salariile sunt mai mici ca în Liga Națională”, a precizat oficialul buzoian.

 

 

            Cum ar putea arăta seria HM Buzău în sezonul 2011 – 2012 (varianta cu 8 echipe):

 

            HM Buzău

            ACTIV Ploiești

            RAPID CFR București

            CSM Unirea Slobozia

            UNIVERSITATEA Târgoviște

            SPARTAC București

            CSM Sebeș

            CSM Bistrița/ CSM Slatina