Împătimiţii muzicii hip-hop au ocazia mâine seară să se întâlnească la Buzău cu unul dintre cei mai în vogă raperi din ţară.
Împătimiţii muzicii hip-hop au ocazia mâine seară să se întâlnească la Buzău cu unul dintre cei mai în vogă raperi din ţară. Guess Who concertează în Amarantis Lounge alături de Griffo şi Vlad de la Agresiv.
La 25 de ani, artistul pe numele lui adevărat Laurenţiu Mocanu, a reuşit să ajungă în lumea „greilor” muzicii hip-hop din România, cu versuri memorabile – fie pentru că sunt hilare, fie pentru că unele conţin un puternic mesaj social. Debutează în 1999 cu trupa Anonim îndrumată de Paraziţii, iar în 2009 lansează albumul Probe Audio (relansat mai apoi sub numele de „Locul Potrivit”) de pe care sunt promovate piesele „Tu” (cu Spike), „Gen” şi „Locul Potrivit”. Cea din urmă ajunge pe locuri fruntaşe în majoritatea clasamentelor muzicale ale posturilor radio/TV din România, fiind cea mai difuzată piesă a anului 2010. Acum se află la cel de-al doilea album, care a făcut deja vâlvă cu piesa „Tot mai sus”, alături de Marius Moga. Guess Who a fost nominalizat până acum la patru categorii de la Romanian Music Awards.
Preţul unui bilet la concertul de la Buzău este de 15 lei.