*Măsura aprobată prin ordonanţă de urgenţă are drept obiectiv stimularea absorbţiei de fonduri europene
Oraşele, organismele de drept public, grupurile de acţiune locală şi organizaţiile şi federaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii se vor numără printre categoriile de beneficiari ai schemei de garantare din fonduri de la stat în derularea unor proiecte cu finanţare europeană.
*Măsura aprobată prin ordonanţă de urgenţă are drept obiectiv stimularea absorbţiei de fonduri europene
Oraşele, organismele de drept public, grupurile de acţiune locală şi organizaţiile şi federaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii se vor numără printre categoriile de beneficiari ai schemei de garantare din fonduri de la stat în derularea unor proiecte cu finanţare europeană.
Această facilitate este posibilă după ce reprezentanţii Guvernului României au aprobat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. Astfel, acest act normativ îşi propune reglementarea garantării pentru facilitarea accesului beneficiarilor la avansul acordat prin contractele încheiate cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Modificările au drept scop stimularea unei absorbţii cât mai mari a fondurilor europene. Proiectul adoptat vizează modificarea şi completarea a trei acte normative care reglementează instrumentele de garantare, din fonduri naţionale, în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale: Legea nr. 218/2005 privind stimularea fondurilor SAPARD, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Pescuit, Fondul European de Garantare Agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare; Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului cadru cu Comisia Europeană şi FMI, cât şi Ordonanţa de urgenţă nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale.
Faţă de prevederile actuale, prin noul act normativ se reglementează utilizarea dobânzilor încasate de Fondurile de garantare din plasarea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), exclusiv pentru plata garanţiilor executate din cele acordate în baza celor trei acte normative vizate. De asemenea, prin noile reglementări este posibilă reîntregirea sumelor alocate, din bugetul MADR, pentru constituirea plafonului de garantare, în situaţia în care nivelul garanţiilor executate depăşeşte nivelul dobânzilor acumulate şi sunt afectate astfel sumele acordate.
Totodată, iniţiatorii acestor modificări au mai precizat că includerea unor noi categorii de beneficiari în schema de garantare instituită în baza OUG nr. 79/2009 a oraşelor, organismelor de drept public, grupurilor de acţiune locală şi a organizaţiilor şi federaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii, are drept obiectiv facilitarea accesului acestor categorii de beneficiari ai sprijinului finanţat prin PNDR, la sumele prevăzute în contractele de finanţare încheiate cu APDRP.