Orice început de an aduce cu sine urări de bine din partea tuturor, speranţe, planuri de propăşire, ceea ce o fac şi eu către dumneavoastră la prima întâlnire în acest an. Şi, după ce am trecut peste maratonul gastronomic stropit din belşug cu licori tradiţionale sau “ţuici de Glasgow”, ne întoarcem la obiceiurile zilnice.
Orice început de an aduce cu sine urări de bine din partea tuturor, speranţe, planuri de propăşire, ceea ce o fac şi eu către dumneavoastră la prima întâlnire în acest an. Şi, după ce am trecut peste maratonul gastronomic stropit din belşug cu licori tradiţionale sau “ţuici de Glasgow”, ne întoarcem la obiceiurile zilnice.
Duminică seară, când leneveam în fotoliu cu mâna pe telecomandă, am fost “prins” de meciurile Realului din Madrid şi al Barcelonei, care şi-au început noul an cu victoria, aşa cum le stă bine unor echipe puternice şi extrem de potente financiar. Două meciuri total diferite, cu exprimări pe teren ce reflectă starea de spirit a celor două grupări care domină fotbalul iberic de ani buni.
Realul a obţinut o victorie scrâşnită cu 4-3 în faţa lui Real San Sebastian, la fel ca şi relaţia dintre antrenor şi jucătorii madrileni. Jose Mourinho n-a ieşit de pe banca de rezerve nici măcar o dată pentru a se bucura de una din cele patru reuşite ale favoritului său, Cristiano Ronaldo, acest lucru întâmplându-se în condiţiile în care bascii egalaseră de două ori, iar jucătorii săi erau cu unul mai puţin pe teren. Relaţiile deteriorate din vestiarul Realului se simt şi în clasament, dar mai ales în jocul albilor, care sunt departe de planurile ce şi le făcuseră la început de sezon.
Cu totul altă stare de spirit domneşte pe “Nou Camp”, unde echipa celestă a Barcelonei îşi continuă, fără greşeală, drumul spre un nou titlu naţional pe care nu-l mai doreşte nimeni, pentru simplul fapt că toată lumea s-a resemnat. Cu Tito Villanova revenit pe bancă după încercarea personală dificilă prin care a trecut , “Barca” a zburdat în derby-ul local cu Espanyol, pe care a învins-o cu un sec 4-0 realizat în prima jumătate de oră a meciului. Sincer, nu dimensiunea rezultatului m-a impresionat, ci maniera în care au jucat şi au zâmbit Messi şi ai lui.
Bucuria de a porni din nou la drum alături de publicul care-i susţine necondiţionat s-a reflectat în jocul catalanilor şi pe feţele lor relaxate, fotbalul putând fi foarte simplu şi eficient dacă este practicat de această echipă magnifică. Dar produsul finit a fost obţinut în ani de muncă şi căutări, iar şlefuirea bijuteriei continuă în fiecare moment, pentru că în spatele actorilor pe care îi aplaudăm se află o adevărată industrie care a creat această echipă ce are atuuri de netăgăduit în faţa tuturor adversarelor sale: suflet şi prietenie, sentimente create în timp, încă de la nivelul junioratului pentru mulţi dintre membrii de bază ai unsprezecelui blau-grama. Diferenţa dintre vedetele adunate cu bani mulţi în curtea madrilenilor şi starurile catalane create în academia proprie se face în relaţiile de joc şi de vestiar. Pentru că Tito Villanova s-a impus în optsprezece etape ca un technician de marcă, ducând-o pe Barca la o linie de clasament unică, alcătuită din 17 victorii, din care ultimele 11 consecutiv şi un singur egal. În schimb, Jose Morinho se gândeşte la alte zări, pentru că cele iberice nu-i mai sunt nicidecum senine. Ecartul de 16 puncte din clasament între cele două echipe este pentru madrileni o rutină ce trebuie curăţată printr-o plecare. Şi cu siguranţă nici Casillas sau alţi coechipieri nu sunt vizaţi. Doar antrenorul cel morăcănos care are la Madrid totul împotrivă. Mai puţin salariul.
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi