Goana după CNP-uri

* Impulsionaţi de necesitatea refacerii parţiale a traseelor, recenzorii au urcat Buzăul pe locul cinci

* INS dă sfaturi pe ultima sută de metri

* Impulsionaţi de necesitatea refacerii parţiale a traseelor, recenzorii au urcat Buzăul pe locul cinci

* INS dă sfaturi pe ultima sută de metri

Judeţul Buzău a realizat un salt spectaculos la sfârşitul zilei de miercuri, 26 octombrie, când a ajuns pe locul al cincilea pe ţară în ceea ce priveşte numărul locuinţelor „călcate” de recenzori. Mai precis, la încheierea socotelilor de marţi seara, în judeţ fuseseră recenzate 138.736 locuinţe – dintr-un total estimat de 194.108, ceea ce înseamnă un procent de 71,74 la sută -, în care au fost chestionaţi 321.777 cetăţeni.

            În topul judeţean, conduc comunele Valea Râmnicului (95,79 la sută), Cochirleanca (89,18 la sută) şi Robeasca (86,51 la sută), la polul opus situându-se comunele Verneşti (61,46 la sută), Racoviţeni (62 la sută) şi Largu (62,73 la sută).

            Recenzorii nu au voie să-şi dea cu presupusul în privinţa etniei

     În cursul după-amiezei de ieri, Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii un comunicat de presă, în care face mai multe precizări legate de buna desfăşurare, în continuare, a recensământului. Astfel, conform precizărilor INS, printre atribuţiile recenzorului se numără aceea a respectării obligaţiilor ce-i revin, potrivit legislaţiei în vigoare, cu privire la confidenţialitatea datelor individuale; obligaţia păstrării confidenţialităţii datelor individuale se aplică atât pe durata îndeplinirii activităţilor de recensământ, cât şi după încetarea atribuţiilor specifice recenzorului.

     În ceea ce priveşte caracteristicile etno-culturale, recenzorii sunt obligaţi să înregistreze aceste caracteristici în formular conform liberei declaraţii a persoanei recenzate; răspunsurile referitoare la caracteristicile etno-culturale (etnie, limbă maternă, religie) trebuie oferite de fiecare persoană liber, după propria opinie şi înregistrate întocmai; recenzorul înregistrează răspunsurile întocmai, codificarea urmând a se realiza ulterior finalizării interviului; recenzorul trebuie să respecte programul de observare al datelor la recensământ şi să nu facă confuzii între variabilele de înregistrare (de exemplu, sub nicio formă nu are voie să presupună că, dacă o persoana recenzată are cetăţenie română, atunci şi etnia este tot română); recenzorul este obligat să utilizeze mijloace de scris care nu pot fi sterse (pix cu pastă albastră sau negră, în niciun caz creion); în cazul în care recenzorul are dubii cu privire la codul la care se încadrează o anumită etnie declarată de persoana recenzată, este obligat să se consulte cu recenzorul-şef şi nu să codifice cu codul corespunzător „altă etnie”; recenzorul-şef are obligaţia să verifice corectitudinea codificării efectuate de recenzor, prin confruntarea textului scris cu nomenclatorul de etnii.

         Nu se dau recenzorului actele casei

     Conform aceloraşi precizări, capul gospodăriei este o persoană de referinţă faţă de care se stabilesc relaţiile de rudenie a tuturor membrilor gospodăriei, orice membru al gospodăriei în vârstă de 18 ani şi peste putând fi declarat cap al gospodăriei. Declararea capului gospodăriei este prerogativa exclusivă a membrilor fiecărei gospodării, iar definirea unei persoane drept cap de gospodărie nu are niciun fel de repercusiune, de nicio natură, ci este folosită doar în scop statistic, pentru a se putea determina şi calcula numărul nucleelor familiale.

     De asemenea, conform Institutului Naţional de Statistică, recenzarea se realizează acolo unde sunt găsite persoanele: într-un apartament sau la o anumită adresă care reprezintă reşedinţa temporară sau permanentă a acestora, indiferent dacă locuinţa este proprietate privată sau închiriată (închiriere declarată sau nu autorităţilor administrative locale). La înregistrarea datelor la recensământ, informaţiile sunt furnizate pe baza liberei declaraţii, fără a se solicita niciun fel de act care să ateste calitatea de proprietar sau de chiriaş.