Gloria Buzău a pierdut confruntarea disputată vineri, 10 aprilie, pe teren propriu, în compania viceliderului Academica Argeș. Piteștenii s-au impus cu 2 la 0, echipa lui Ion Viorel suferind prima înfrângere suferită pe teren propriu, din acest sezon. După jocul de astăzi, gruparea din Crâng a ajuns la un punct distanță de Rapid Suceava, ocupanta locului trei.
Fotbaliștii Gloriei nu au obținut nici măcar un punct din duelul disputat vineri, la Buzău, în compania viceliderului Academica Argeș. În urma unui joc aprig, formația piteșteană a reușit să câștige cu 2 la 0 meciul cu buzoienii, prin golurile marcate de Deletic, în minutul 54, și Vezan, în minutul 86.
,,Buzăul, una dintre cele mai incomode echipe“
Ciprian Urican, tehnicianul echipei ce-și dispută jocurile de pe teren propriu la Pitești, a felicitat adversarul la finalul jocului.
„Buzăul este una dintre cele mai incomode grupări din acest campionat, ceea ce este meritul exclusiv al lui Ion Viorel. Este o echipă care ne-a bătut în sezonul regulat și care acasă este extrem de redutabilă. Astăzi (n.r. vineri) am reușit să învingem și pentru că am avut atitudine în joc, în lotul nostru există jucători valoroși, aceștia făcând diferența în cele din urmă. Și schimbările făcute au adus un plus. Vezan a reușit să înscrie și să închidă tabela. Din fericire, echipa noastră a reușit astăzi să controleze disputa și pe un teren mai puțin bun. Nu avem presiunea obiectivului, ne dorim ca, până la final, să jucăm cât mai bine’’, a spus, citat deacademica-arges.ro, antrenorul Academicii.
După disputarea primelor două runde din play-off, FC Voluntari este lider, cu 57 de puncte, urmat de Academica Argeș, cu 52, și Rapid Suceava cu 41. Gloria e pe locul patru, cu 40 de puncte. Runda următoare, buzoienii se vor deplasa pe terenul liderului din Voluntari.