Echipa antrenată de Ion Viorel a reuşit să învingă, sâmbătă, pe Rapid Suceava, cu scorul de 2-0 deşi buzoienii au jucat aproape o repriză în inferioritate.
Răduca a marcat primul gol al buzoienilor din penalty, în minutul 44. Apoi, Mugurel Dedu a fost eliminat pentru cumul de galbene, în minutul 65, iar buzoienii au evoluat în inferioritate numerică. Dar, chiar şi aşa, Gloria a marcat golul doi, prin Georgian Marcu, după o „bâlbâială” în careul advers.
În ciuda faptului că au urcat pe prima poziţiei în play-out, situaţia buzoienilor e dificilă din cauza lipsei banilor. Nici oaspeţii de la Suceava nu o duc prea bine.
Costel Ilie, antrenorul celor de la Rapid Suceava, a avut cuvinte frumoase la adresa Gloriei.
Etapa viitoare, Gloria Buzău va juca în Crâng cu ultima clasată, Ceahlăul Piatra Neamţ.