Gloria Buzău a încheiat stagiul de pregătire cu o înfrângere în fața ocupantei locului patru din seria a II-a a eșalonului secund CS Mioveni. Fotbaliștii buzoieni au pierdut cu 2 la 0 confruntarea disputată la Curtea de Argeș și așteaptă debutul părții secunde a campionatului.
Buzoienii au realizat deplasarea pe banii lor, dar cazarea și masa fotbaliștilor antrenați de Ion Viorel a fost asigurată de gazde. Marcu și Compania au evoluat pe o suprafață de joc impecabilă, iar argeșenii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă în minutul 3.
Antrenorul buzoienilor nu a avut la dispoziție trei jucători din garnitura de start obișnuită, însă speră ca până la ora primului joc oficial din 2015 să îi recupereze pentru a alinia cel mai bun 11 la Dorohoi.
Sâmbătă, de la ora 11.00, buzoienii vor întâlni în deplasare „lanterna roșie” a primei serii din Liga a II-a, FCM Dorohoi, în primul meci oficial din 2015. Întâlnirea dintre cele două echipe are loc în cadrul rundei cu numărul 17.