Gloria, egal cu doi oameni mai puţin

    Cu doi oameni mai puţin pe teren, Gloria Buzău a încheiat la egalitate, 1 la 1, partida disputată pe terenul celor de la Rapid CFR Suceava. În ante-penultima etapă a play-out-ului Ligii secunde, fotbaliştii antrenaţi de Ion Viorel s-au deplasat cu maşiniile proprii la meci. Meciul a început cât se poate de prost pentru Gloria, care a primit gol încă din minutul doi.

   Continuarea a fost ,,horror“, dupa ce buzoienii au rămas în inferioritate numerică, stoperul Vârtej primind direct cartonaş roşu. În minutul 64, Gloria a rămas cu doi oameni mai puţin. Mijlocaşul Danciu a primit, şi el, direct cartonaşul roşu, după ce i-a adresat o serie de cuvinte neortodoxe centralului Florin Miron din Bucureşti. Însă, în loc să primească gol, Gloria a dat lovitura cu 10 minute înainte de final când Ghiţă a marcat golul de 1-1. O reuşită fantastică pentru mult chinuita echipă buzoiană.

   De notat că, din pricina lipsei banilor, jucătorii Gloriei au făcut deplasarea la Suceava cu maşinile perso­nale. Sâmbătă, în penultima etapă, buzoienii vor primi vizita celor de la CS Baloteşti, iar apoi vor juca la Pojorâta în ultimul meci al Campionatului. Buzoienii mai au nevoie de două puncte pentru a fi matematic salvaţi de la retrogradare.